La un preţ lejer, de iarnă, de zeci de milioane de euro, FOTE va promova România în rîndul românilor.
La începutul lui ianuarie, pregătirile pentru FOTE erau în întîrziere. Primarul Braşovului invoca probleme legate de proceduri. Şi se temea de o încălzire bruscă a vremii.
Pînă la urmă, a fost terminat şi al doilea patinoar, cel din Poiana Braşov. Teoretic, banii trebuiau să vină de la Ministerul Dezvoltării, practic, au venit de la ANST. “Au venit cu întîrziere, pentru că au trebuit redirecţionaţi!”, a precizat primarul Scripcaru, în Evenimentul zilei.
Festivalul Olimpic de Iarnă al Tineretului European este primul mare eveniment sportiv găzduit de România, după finala europeană din 2012. Nostalgicii îşi amintesc că am organizat, în anii ‘80, şi o ediţie a Universiadei. După treizeci de ani de pauză, experienţa de atunci nu mai înseamnă mare lucru. Aşa că FOTE reprezintă un test serios în materie de găzduit competiţii şi de promovat ţara prin sport.
În patru ani şi cîteva luni de pregătiri, organizatorii români au investit 12 milioane de euro în construcţia patinoarului olimpic de la Braşov. Acum doi ani, aţi citit în Gazetă cum de s-a ajuns de la 3,7 milioane de euro, cît a fost costul iniţial, la 12 milioane de euro, adică de patru ori mai mult decît costul unui patinoar identic din Ungaria.
Aşadar, 12 milioane de euro pentru feeria din Braşov. Plus 8 milioane de euro, cost estimat, pentru patinoarul de la Poiana Braşov. Plus 27 de milioane de euro pentru extinderea şi modernizarea pîrtiilor de schi, conform “Wall-Street.ro”. Plus aproximativ 70.000 de euro, cotizaţii pentru anii 2011-2012. Plus cheltuieli de organizare pe 2013 de aproximativ 120.000 de euro, după declaraţia primarului Braşovului.
Rezultă un efort financiar total de 47,19 milioane de euro bani publici. Edilul Braşovului, care este şi preşedintele Comitetului de O