Filosoful german Schopenhauer considera că sunt trei feluri de aristocraţi: aristocraţi din naştere şi rang nobiliar, aristocraţi ai banului şi, cei mai distinşi, aristocraţi ai spiritului.

Cine l-a cunoscut pe Corneliu Ştefan s-a convins că Maestrul era un distins aristocrat al spiritului, în sensul pur şi originar al cuvântului. Un intelectual rasat, iubitor de paradoxuri logice şi nelinişti existenţiale, şi, pe deasupra, un mare jurnalist.

Corneliu Ştefan a fost prin el însuşi o instituţie de presă şi, cu voia sau fără voia sa, a format o adevărată şcoală de presă. Absolvenţii Colegiului Hasdeu au o vorbă. Chiar şi repetenţii colegiului poartă în ghiozdan bastonul de general! Unii dintre ei au ajuns chiar miniştri şi oameni de stat fără măcar să se remarce la învăţătură în liceul care poartă numele lui H Deus! Cazurile se cunosc şi nu merită comentate. Cam aşa s-a întâmplat şi cu Şcoala de presă a maestrului Corneliu Ştefan. Acesta a format o pleiadă de jurnalişti, puţini au rămas în presă, dar foarte activi şi de notorietate. Şi să închei cu o butadă mai puţin cunoscută. Din firimiturile rămase de la masa unui savant se poate hrăni o întreagă comunitate de idei.

Nu amintesc în continuare de personalitatea culturală cu totul remarcabilă a lui C.Şt. Cărţile-i îi stau mărturie! A fost un cunoscut filolog, istoric, romancier, eseist, dar mai ales, un mare jurnalist.

Vâna culturală şi-a dobândit-o cu trudă în cele două facultăţi absolvite, la stat, dublată de pasiune, şi, mai ales, de un curaj dus la extrem. A face închisoare pentru o idee sau a se jertfi pentru acesta i se părea un gest banal. Nu s-a sfiit să se ia la trântă, ideologică, bineînţeles, cu toţi potentaţii zilei, primari, prefecţi, deputaţi sau senatori. În fond, el a înţeles un lucru firesc. Lupta dintre doi oameni, unul miliardar sau beneficiar al armelor Puterii, şi un al