Festivalul de Film de la Berlin se confruntă an de an cu aceleaşi probleme: o competiţie discutabilă, mult zgomot pentru puţin, cel puţin în ceea ce priveşte şansele de a ajunge în cinematografe ale filmelor câştigătoare şi şpagatul între succes comercial şi încurajarea filmului de artă.

Ada Solomon, producătoarea filmului „Poziţia copilului“, câştigătorul acestei ediţii a festivalului, a apreciat potrivit, sâmbătă seara, la decernarea premiului, că „Berlinala este un laborator“ care dă o şansă reală filmului Arthouse. Solomon are dreptate.

La Berlin se întâlnesc cineaştii din întreaga lume şi culeg noi impulsuri, încheie noi colaborări, îşi sporesc potenţialul creator. Dar cum îi foloseşte unui film câştigarea unuia dintre premiile decernate la Berlinala? Deoarece obţinerea unui Urs la Berlin nu este nicidecum o garanţie a unui succes la public. Cel puţin aşa consideră un critic german în analiza sa. El susţine că a fi un „câştigător de urs“ nu e suficient pentru a deveni cunoscut.

Cotidianul german, „Die Welt“ face o analiză a festivalului de la Berlin şi comentează cu oarecare sarcasm succesul filmului românesc „Poziţia copilului“. Autorul analizei, criticul de film Hanns-Georg Rodek, începe prin a numi „punctele moi“ ale festivalului. „Berlinala are o problema. Ei bine, ea are mai multe. Dar cea mai mare sunt câştigătorii ei. Sunt filme precum «Pozitia copilului» care a câştigat, sâmbătă seara, Ursul de Aur. De multe ori aceste filme se poziţionează printre cele mai bune ale anului, asa cum cu doi ani în urmă filmul câştigător, „Nader şi Simin – o despărţire“, care după Berlinală a obţinut şi Oscarul pentru cel mai bun film străin. Dar aceste filme nu sunt vizionate mai de nimeni.

Trei sute de mii de cinefili înnebuniţi inundă proiecţiile în timpul festivalului, după care nava spaţială numită Berlinala decolează din