In spiritul eticii neuitarii aparata de Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, eu nu cred ca totul este o apa si-un pamant, adica noroi. Articolul de mai jos a aparut la inceputul anilor 90 in revista „Meridian”, condusa de Dorin Tudoran. Eu eram redactor-asociat. Il public aici si acum intrucat mi se pare extrem de actual. Ca si atunci, este nevoie de afirmarea unei linii despartitoare intre cei care sustin o orientare europeana, pro-occidentala, statul de drept, transparenta si decomunizarea, pe de o parte, si cei care se complac, activ sau pasiv, in marasmul coruptiei, al demonizarii intelectualilor democratici, al unui autoritarism cleptocratic cu accente xenofobe si al abuliei morale.

„Se scrie mult în ultima vreme despre renaşterea tendinţelor autoritariste, inclusiv a celor fascizante, în fostele state comuniste din Europa de Est şi Centrală. Se vorbeşte chiar de primejdia unor pogromuri, fără a se face întotdeauna cuvenitele precizări asupra implicaţiilor reale ale acestor întristătoare şi profund regretabile fenomene. Nu vreau să generalizez în aceste rânduri, aşa că mă voi abţine de la comentarii pe seama evenimentelor din Ungaria, Polonia, ori Slovacia. Cum Meridian apare în româneşte, cred că este bine să mă refer la ceea ce se petrece în spaţiul publicistic şi politic din România.

Mai întâi, se poate nota că s-a făcut până în prezent extrem de puţin întru recuperarea memoriei. Puterea instalată în urma acţiunii de masă din decembrie 1989 a adoptat, spre a-l cita pe Stelian Tănase, strategia uitării ca armă favorită de ştergere a responsabilităţilor unora dintre vârfurile sale pentru aberaţiile numite planuri cincinale şi educaţia revoluţionară a tineretului. În acest sens, se poate spune că între hagiografia ceauşistă şi amnezia deliberat întreţinută de FSN şi adepţii săi există o stupefiantă continuitate. Pe atunci, se minţea cu tupeu; acum, se f