Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vosganian, despre Oltchim: "Niciun investitor nu va veni dacă salariaţii umblă cu sticla cu benzină să şi-o toarne în cap". Planul B pentru combinat

Publicat in Gandul, luni 18 februarie 2013 ·

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat luni că în cazul privatizării Oltchim este nevoie de pace socială, pentru că "protestele alungă investitorii", precum şi de un acord de voinţă politică al PSD şi PNL.

"Nu vreau să fac din Oltchim un show mediatic, la fel ca în toamna anului trecut. Riscăm să dăm Oltchim o dimensiune anecdotică. Este nevoie de o atmosferă sobră şi de reponsabilitate în jurul Oltchim. Niciun investitor nu va veni dacă salariaţii Oltchim, în ziua de salariu, intră în greva foamei, iar alţii umblă cu sticla cu benzină să şi-o toarne în cap", a mai afirmat ministrul Economiei, după întâlnirile avute luni cu reprezentanţii sindicatelor.

Vosganian spune că a convenit cu sindicatele o etapizare a măsurilor pe care le va lua Ministerul Economiei în ce priveşte Oltchim. "Am preluat Oltchim în comă, încerc să îl stabilizez", a spus Vosganian.

Care este planul B pentru Oltchim

Pe de altă parte, ministrul Economiei a spus că aşteaptă decizia Comisiei Europene care să indice dacă statul a acordat deja un ajutor de stat Oltchim.

În caz contrar, Vosganian spune că are şi "un plan B" pentru Oltchim. Această variantă presupune o activitate asemănătoare cu cea de lohn.

"Noi avem în vedere un plan B până la primirea ajutorului de salvgardare prin utilizarea unor formule prin care unii beneficiari să ne ofere materia primă în baza căreia să asigure producţia", a precizat ministrul Economiei.

Băsescu, despre Oltchim

Întrebat despre situaţia de la Oltchim, preşedintele Traian Băsescu a declarat săptămâna trecută că, în opinia lui, angajaţii combinatului au fost minţiţi de autorităţi.

"Oameni minţiţi (...) în primul rând de Guvern, de Victor Ponta, de ministrul Chiţoiu. Aduceţi-vă aminte cum îi anunţau, înainte de alegeri, că va dudui combinatul. Asta e deosebirea dintre mine şi ei, eu am avut cura

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi: Călin Georgescu este un admirator pe faţă a lui Vladimir Putin, împotriva NATO şi UE

Mediafax acum 22 minute
Candidata USR la prezidenţiale, Elena Lasconi, a făcut luni seară primele declaraţii de la anunţarea rezultatelor primului tur de alegeri. Ea a spus că România se află la o răscruce între păstrarea democraţiei şi „putinism”.

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum 45 minute
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum 2 ore
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 5 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 3 ore
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Presa internaţională: Cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial

BusinessMagazin acum o ora
Financial Times analizează cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial din România.

Atac armat la Londra. O fetiță de 8 ani și un bărbat, grav răniți după ce un tânăr a tras focuri de armă din mașină: ”O scenă îngrozitoare”

Ziare.com acum 2 ore
Un nou incident la Londra. Duminică, 24 noiembrie, un individ în vârstă de 22 de ani a tras mai multe focuri de armă dintr-o mașină, în care se aflau doi copii de 8 și 2 ani. Un bărbat și fetița de 8 ani au fost grav răniți. A fost atac armat în ves

Doi polițiști sunt cercetaţi penal după ce au snopit în bătaie un bărbat, într-un restaurant din Arad. Victima a avut nevoie de 10-12 zile de îngrijiri medicale

Ziare.com acum 3 ore
Doi poliţişti din Arad sunt cercetaţi penal, după ce ar fi bătut, într-un restaurant, un bărbat şi i-ar fi distrus telefonul mobil, au anunţat, luni, 25 noiembrie, procurorii arădeni. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecăt

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 5 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 5 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°