*Polițiștii au reușit să îi identifice pe cei doi bărbați care au murit în urma incendiului
*Este vorba despre doi oameni ai străzii: Gheorghe Ignat, în vârstă de 53 de ani, fost preot și Constantin Oprea, în vârstă de 56 de ani
Incendiul a fost anunțat pe numărul unic de urgență 112 miercurea trecută, la ora 6.46. Două echipaje de pompieri militari și un echipaj SMURD au ajuns la fața locului, pe strada Gavrilov Corneliu, acolo unde o casă părăsită ardea violent. În locuință pompierii au găsit cadavrele a doi bărbați.
„Din cercetările efectuate la faţa locului, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a constituit-o o lumânare lăsată nesupravegheată în apropierea materialelor combustibile“, spune Angela Tulceanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.
Au fost identificaţi
Pentru că trupurile celor doi au fost găsite carbonizate, oamenii legii au avut dificultăți în identificarea lor. De abia joi după amiază s-a aflat oficial (în urma primelor rezultate venite în urma necropsiei) cine erau cei doi.
Unul dintre bărbații care au murit în teribilul incendiu de săptămâna trecută era Gheorghe Ignat, fost preot din județul Tulcea. Când avea 38 de ani (în anul 1995) acesta a fost caterisit prin decizia Arhiepiscopiei Tomisului. Explicația: abateri disciplinare.
Celălalt era un alt om al străzii, care locuia, înainte, în zona de Est a municipiului. Constantin Oprea, în vârstă de 56 de ani, a murit ars de viu în incendiul de miercuri dimineață.
Un fost preot care s-a salvat
Vecinii spuneau că în locuința părăsită de pe Gavrilov Corneliu ar fi locuit doi foști preoți: Gheorghe Igant și Marian Tânjeală. Ambii au fost dați afară din biserică și au ajuns oameni ai străzii. Toată iarna Tânjeală și Ignat au dormit în locuința din municipiu. Exact în noaptea în care a avut loc incendiul, Tânjea