Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu, un miner şi un tehnician rescriu Constituţia

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 18 februarie 2013 ·

Cea mai importantă comisie din Parlamentul României, cea care va rescrie legea fundamentală a României este dominată de personaje obscure, cu o carieră profesională modestă și fără nici o legătură cu dreptul constituțional Sursa: NICU DÎRDÎIAC

În fruntea comisiei, compuse din 23 de membri, se află Crin Antonescu, cunoscut pentru lipsa sa de interes pentru lucrările Legislativului, dar atent ca nu cumva PSD să-i lase viitorului preşedinte al României un rol pur decorativ.

Strungarul din Petroşani

Sistemul de vot pare să fi condus la o catastrofală lipsă de specialişti în Parlament, altfel nu se explică situaţia din comisia de revizuire a Constituţiei. Cea mai hazlie prezenţă pare a fi cea a lui Haralambie Vochiţoiu, liderul PPDD din Senat, aflat la prima prezenţă în legislativ, fost strungar şi apoi inginer miner la mina Petrila. Din 395 de parlamentari USL, PSD a găsit potrivit să-l trimită în această comisie pe Viorel Chiriac, fost tehnician la Tractorul Braşov. Acesta ar fi făcut o „facultate de ştiinţe juridice şi administrative”, dar CVul de pe site-ul Senatului nu spune unde şi când. La limbi străine cunoscute scrie: „Engleză începător”. Tot de la PSD vine şi Ciprian Nica, şeful filialei de partid din frumoasa localitate viticolă Panciu. Până în 1990, Nica a fost şeful serviciului de plandezvoltare la fabrica de tricotaje din localitate. În această companie, deputatul PSD Florin Iordache, fost inginer la o fabrică din Caracal, absolvent de Drept prin 2002, şi cu o lungă experienţă parlamentară, pare un adevărat specialist. Antonescu, pus PAZNIC la revizuirea Constituției

Duşmanul ANI şi DNA

PNL a adus şi un jurist cu notorietate în comisia Antonescu: pe fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu. Cunoscut pentru declaraţiile sale dure împotriva DNA şi ANI, cel care l-a numit politruc pe comisarul Barroso ar putea să se folosească de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 24 minute
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Trapperul Albert NBN, amendat de Jandarmerie pentru o piesă cântată la „Beach, Please!”: „A folosit un limbaj vulgar la adresa României”

HotNews acum o ora
Jandarmeria Constanţa anunță că trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru “încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” “Pe timpul desfăşurării festivalului Beac

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 38 minute
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum o ora
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum o ora
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 2 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum o ora
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°