Aşa cum se întâmplă cu mulţi cabanieri, Adalbert Danko se identifică, fără doar şi poate, cu muntele. Pentru că se simte cel mai bine la înălţime, îl găseşti mai mereu în Parâng, acolo unde telescaunul are sosirea. Este un tip înalt, serios, riguros şi preocupat. Dumnealui a fost un observator fin al turismului din Parâng şi se pronunţă fără reţinere, diagnosticând turismul actual ca fiind unul de familie, lipsit de iniţiativa unui lider ca Emil Părău. Mihai Viorel Bonea este numele care stă pe buzele multor oameni de munte ca fiind omul potrivit pentru schimbarea staţiunii.
„Părerea mea, şi nu vreau să scap din vedere, la organizarea Parângului a lipsit un om ca Emil Părău. Dacă ar fi putut fi clonat şi adus aici făcea treabă. Bonea ar fi fost potrivit, a fost un om de acţiune, care a ţinut în mână staţiunea şi a vrut să facă treabă. Or, mi se pare că acum fiecare este cu familia lui. Dacă nu este o comunitate, să faci cum este în afară. Fiecare cu afacerea lui şi, când este vorba de o cupă ceva, toţi pun mâna. Pe vremuri aşa se făcea. Nu se ţinea o cupă, se ţineau multe cupe. În fiecare sâmbătă câte o cupă, a fost şi Cupa Ospătarilor, şi a sindicatelor, a proiectanţilor, acum probabil nu mai sunt fonduri. Sperăm ca la anul să fie ceva mai bine”.
Prima ediţie a cupei a fost pe doage
Vorbeşte cu emoţie despre instalaţia telescaunului, pe care mulţi dintre noi o consideră incomodă, dar pe care dumnealui o iubeşte ca pe un copil. Telescaunul funcţionează de 41 de ani, şi a fost ridicat pentru a deservi în primul rând baza sportivă UNEFS, dar a devenit, imediat ce a fost instalat, şi un promotor al turismului în zonă. Accesul uşor spre munte i-a adus pe mulţi pe crestele Parângului. Nu a durat mult şi competiţiile au început să curgă în Parâng. Acum 32 de ani, Adalbert Danko a început să se ocupe de cupa dedicată telescaunului.
