SC RAJA SA Constanţa este forțată să recurgă la măsura de debranșare a asociațiilor pentru recuperarea creanțelor. Cele mai mari debite, dar și întârzieri la plata facturilor de la nivelul asociațiilor/blocurilor se înregistrează la Năvodari, Medgidia și Cernavodă.
„Pentru recuperarea creanțelor de la asociațiile din aceste orașe, SC RAJA SA a întreprins toate măsurile legale. Mai mult, de aproape trei ani, periodic, au fost organizate diverse întâlniri cu reprezentanții asociațiilor pentru încheierea convențiilor de facturare individuală, întâlniri la care au participat și reprezentanții primăriilor. Pe lângă transmiterea de zeci de invitații către asociații pentru încheierea acestor convenții, au fost făcute și acțiuni, în care reprezentanții RAJA s-au deplasat în teren și au avut întâlniri cu proprietarii de apartamente din cadrul asociațiilor debitoare. Tocmai pentru a putea discuta cu cât mai mulți proprietari de apartamente, aceste acțiuni s-au desfășurat în special seara, după ora 17.00, și uneori chiar și până la ora 22.30. În plus, SC RAJA SA a desfășurat în ultimul an o campanie permanentă în presa locală pentru încheierea convențiilor de facturare individuală. Dar toate aceste eforturi, făcute susținut de aproape trei ani nu au adus rezultatul scontat. La Năvodari, din cele 231 de asociații, doar 27 au încheiat convenții de facturare individuală, iar la Medgidia și Cernavodă procentul este mult mai mic, în situația în care săptămânal sunt avizate pentru debranșare chiar și peste 100 de asociații din cele trei orașe. Astfel, la ora actuală, sute de asociații/blocuri din cele trei localități au fost avizate pentru debranșare în această perioadă. Având în vedere intervenția președintelui Consiliului Județean Constanța, Nicușor Daniel Constantinescu, SC RAJA SA dă dovadă încă o dată de înțelegere și invită în această perioadă, 19 - 25 februarie, reprezen