Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea celor care-şi “varsă” sângele ca să nu moară de foame

Publicat in Press Alert, luni 18 februarie 2013 ·

Lipsa banilor, o zi liberă de la locul de muncă, “reîmprospătarea sângelului” sau pur şi simplu nevoia de a face o faptă bună. Acestea sunt motivele pentru care unii timişoreni aleg să își petreacă jumătate din zi la Centrul Regional pentru Transfuzii Sanguine. Zilnic, cel puţin 80 de persoane stau ore întregi la coadă pentru a dona 450 de mililitri de sânge. O mare parte dintre aceștia sunt “clienţi fideli” și vin de ani buni la centru.

Și azi dimineață, la fel ca în multe altele, persoane de toate vârstele aşteptau să le vină rândul pentru a dona o pungă de sânge. Deşi unora le este ruşine să recunoască, cele șapte bonuri de masă, în valoare de 63 de lei, pe care le primesc pentru gestul lor sunt un imbold, o spun chiar şi medicii care lucrează în Centrul pentru Transfuzii Sanguine. Este şi cazul lui Petre Tussinger, un timişorean de 48 de ani, tată a cinci copii, care vine o dată la două luni să doneze sânge. “Donez sânge de aproape 20 de ani, am făcut o pauză de doi ani, cât am fost plecat în Spania. Donez sânge pentru că vreau să mă simt mai bine, nu mă interesează bonurile”, ne-a spus bărbatul.

Sânge pentru fapte bune

Maria are 43 de ani şi a venit special de la Jebel ca să doneze sânge. Femeia are unsprezece copii şi şase nepoţi, iar toată familia locuiește într-o casă cu patru camere, în schimbul unei chirii de 400 de lei. Recunoaşte că donează sânge pentru că are nevoie de bonurile de masă. “Eu, soţul şi încă doi copii venim o dată la trei luni la centru. Venim pentru bonurile de masă, nu mi-e ruşine să recunosc”, ne-a spus Maria Boldi. Costel de abia a împlinit vârsta majoratului şi este nemulţumit că aşteaptă de două ore ca să doneze sânge. O face pentru a doua oară pentru că vrea să se simtă mai bine. “Este a doua oară, am mai donat sânge în septembrie anul trecut. Sunt sportiv, fac şi fotbal şi mi s-a spus că este sănătos”, a spus Co

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum 21 minute
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 54 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum o ora
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum o ora
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

12°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°