Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tribunalul București ar putea decide azi în procesul Băsescu-Dinu Patriciu

Publicat in Capital, luni 18 februarie 2013 ·

Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa luni decizia în procesul în care Traian Băsescu îl acuză pe omul de afaceri Dinu Patriciu de 'minciună şi trucarea unor filmări', după mediatizarea în 2009 a unor imagini în care preşedintele părea că loveşte un copil la un miting electoral.

Săptămâna trecută Tribunalul Bucureşti a amânat pentru luni, 18 februarie, decizia în procesul Băsescu-Patriciu.

Procesul se află în faza de apel, după ce Judecătoria Sectorului 1 a admis pe 19 octombrie 2011 acţiunea şefului statului şi l-a obligat pe Dinu Patriciu la plata a 0,5 lei daune morale, precum şi la publicarea deciziei în două publicaţii cu tiraj naţional, în două numere consecutive.

Preşedintele Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi firma Best Media, cea care edita cotidianul Gardianul, cerând despăgubiri de un 1 leu pentru 'minciună şi trucarea unor filmări', acţiunea fiind înregistrată la începutul lunii decembrie 2009.

Cotidianul Gardianul a publicat, în 26 noiembrie 2009, un film în care preşedintele Traian Băsescu pare a lovi un copil peste faţă, în timpul unui miting electoral din 2004.

Omul de afaceri Dinu Patriciu declara, în aceeaşi zi, la Realitatea TV, că, de fapt, la mitingul de la Ploieşti, din 2004, Traian Băsescu a lovit copilul de două ori, prima dată în plex şi apoi peste faţă, aşa cum apare în imaginile difuzate în presă.

În noiembrie 2009, Traian Băsescu anunţa că îl va da în judecată pe Dinu Patriciu şi cotidianul Gardianul pentru 'minciună şi trucarea unor filmări' şi a solicitat Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) un aviz de specialitate prin care să se stabilească dacă filmul din campania din 2004 conţine urme de intervenţie tehnică în sensul modificării integrităţii.

După efectuarea expertizei, Traian Băsescu declara că, potrivit INEC,

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum o ora
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 2 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică

Mediafax acum o ora
Autorităţile finlandeze au blocat joi o navă care transporta petrol rusesc în Marea Baltică, potrivit Reuters. Finlandezii cred că nava a provocat miercuri întreruperea unui cablu de alimentare cu electricitate care leagă Finlanda şi Estonia şi avar

Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită”. Ce impozite vor fi majorate, potrivit fostului ministru al Economiei

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Economiei Cludiu Năsui (USR) susţine că este deja plănuită creşterea taxelor, în ciuda promisiunilor coaliţiei guvernamentale PSD-PNL-UDMR. Năsui susţine că va creşte taxarea muncii, a PFA-urilor şi TVA. „Creşterea taxelor este de

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 4 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 3 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum o ora
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

Trump a ales ambasadorul pentru Panama după ce a ameninţat că SUA îşi vor reafirma controlul asupra Canalului VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Kevin Marino Cabrera, comisarul comitatului Miami-Dade, este alesul lui Donald Trump pentru funcția de ambasador în Panama, după ce a ameninţat că America îşi va reafirma controlul asupra Canalului Panama, pe care l-a predat în urmă cu 25 de ani, re

Horoscop vineri, 27 decembrie. Nativii unei zodii primesc vești bune de la locul de muncă

Adevarul acum 27 minute
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de 27 decembrie, vineri, a treia zi de Crăciun.

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

-1°
joi

-1°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°