Conducerea PDL a decis depunerea de către grupurile parlamentare democrat-liberale a unei moţiuni simple pe subiectul Oltchim şi solicită demisia miniştrilor Daniel Chiţoiu şi Varujan Vosganian, a anunţat luni liderul partidului, Vasile Blaga.
“BPN al PDL a decis depunerea de către grupurile noastre parlamentare, luni, a unei moţiuni simple pe tema Oltchim. Cerem, de asemenea, demisiile miniştrilor responsabili, Chiţoiu şi Vosganian. De opt luni de zile guvernele USL îşi bat joc de acest combinat. Vă reamintesc că în primele luni ale Guvernului Ponta I, în plin de proces de privatizare, au modificat caietul de sarcini care iniţial prevedea privatizarea cu investitori strategici şi s-a ajuns la bălăcăreala pe care toţi am denumit-o şi aţi denumit-o ‘epopeea Oltchim’, cu solişti, actori principali Ponta şi Diaconescu. Între timp, lună de lună ne-au spus că vor reporni 60%-70%-80% din combinat. Lucrul acesta nu s-a întâmplat. Mai mult, doresc să-l privatizeze, dar înainte îl bagă în insolvenţă. Adică să-l dea pe nimic prietenilor lor, aşa cum vor să dea şi CFR Marfă”, a afirmat preşedintele PDL, potrivit Agerpres.
Blaga a precizat că tot luni grupul deputaţilor PDL va depune la Parlament proiectul de lege privind modificarea Statutului aleşilor.
“Am prezentat elementele esenţiale, în special cele legate de modificarea articolului 21, dumneavoastră i-aţi spus foarte bine ‘superimunitatea’. Adică cereri suplimentare către procuror şi ministrul Justiţiei pentru a vedea dacă sunt probe suficiente, credibile. Mai pe româneşte, transformarea instituţiei Parlamentului în instanţă de judecată. Cerem, totodată, stabilirea unor termene precise pentru întregul parcurs al cererii ministrului Justiţiei către Parlament, privind arestarea, reţinerea sau percheziţia unui parlamentar. Propunem câte două zile pentru fiecare fază procedurală. Şi, nu în ultimul rând, c