Românii au libertatea să aleagă între două zile pe an, ori de ce nu ambele, pentru a celebra ziua îndrăgostiţilor: Valentine’s Day, la data de 14 februarie, sau Dragobetele, în 24 februarie. Chiar dacă aceasta din urmă este sărbătoarea tradiţională românească, de la un an la altul, tot mai multe persoane aleg să serbeze ziua îndrăgostiţilor importată din Occident, Valentine’s Day.

Discuţii pe această temă nu au întârziat să apară. Unele guri afirmă că ziua de Sf. Valentin a fost preluată ca o activitate superficială, pur comercială şi, de ce nu, un kitsch importat. Premergător acestei zile, comercianţi răsar pe piaţă cu fel de fel de produse care mai de care mai potrivite drept cadoul ideal pentru partenerul de viaţă. Şi se fac bani serioşi din asemenea activităţi comerciale. Se pare că oamenii au nevoie de cât mai multe evenimente de genul care să le însenimeze viaţa cotidiană, cu precădere relaţia de cuplu.

Până aici, toate bune. Problema este că tot mai mulţi românii uită că au propria lor sărbătoare a iubirii. Dragobetele se sărbătoreşte la români în data de 24 februarie. Numele vine de la un personaj din folclorul românesc care se presupune că ar fi fiul Babei Dochia. Etimologic, o parte din numele de Dragobete poate fi găsit şi în cuvântul românesc dragoste.

În urmă cu mai mulţi ani, în această zi, fetele şi flăcăii îmbrăcaţi de sărbătoare se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară. Dacă se găseau şi fragi înfloriţi, aceştia erau adunaţi în buchete şi se puneau ulterior în apa în care fetele-şi spălau părul, rostind cuvintele: “Floride fragă/Din luna lui Faur/La toată lumea să fiu dragă/ Urâciunile să le desparţi”.

Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau şi vorbeau fetele şi băieţii. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburător