Tribunalul Bucureşti a decis în favoarea lui Traian Băsescu în procesul “pixelului albastru”. Preşedintele l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu după ce omul de afaceri l-a acuzat în 2009 că ar fi lovit un copil în campania din 2004. Decizia nu este una definitivă, Dinu Patriciu putând să facă recurs.
Traian Băsescu a câştigat, luni, la Tribunalul Bucureşti procesul în care l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi a cerut despăgubiri de un leu pentru “minciună şi trucarea unor filmări”, după mediatizarea unor imagini în care preşedintele părea că loveşte un copil la un miting electoral din 2004.
Instanţa Tribunalului Bucureşti a respins astfel apelul făcut de Dinu Patriciu în cazul deciziei din 19 octombrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 1, care a admis acţiunea aşa cum a fost formulată de şeful statului şi l-a obligat pe Dinu Patriciu la plata a 0,5 lei daune morale, precum şi la publicarea deciziei în două publicaţii cu tiraj naţional, în două numere consecutive.
Sentinţa Tribunalului Capitalei nu este definitivă, putând fi contestată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
Citeşte şi Ce face acum băiatul care a cauzat cea mai mare controversă a campaniilor electorale din România
Preşedintele Traian Băsescu i-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi firma Best Media, cea care edita cotidianul Gardianul, cerând despăgubiri de un lei pentru “minciună şi trucarea unor filmări”, acţiunea fiind înregistrată la instanţa Judecătoriei Sectorului 1 la începutul lunii decembrie 2009. Procesul a început în 21 aprilie 2010, iar Judecătoria Sectorului 1 a admis acţiunea preşedintelui Traian Băsescu în 19 octombrie 2011.
Instanţa arăta în motivarea deciziei că Dinu Patriciu a vătămat dreptul preşedintelui la onoare şi reputaţie prin afirmaţiile potrivit cărora acesta ar fi lovit un copil. Judecătorul apreciza că deşi Traian Băsescu a câştigat aleger