Aflându-se cu sacii în căruţă
,,Omul nostru la Senat”, după cum însuşi Dian Popescu se caracteriza, i-a dat uitării pe gorjeni. Ca orice politician care se respectă, acesta s-a arătat atent şi grijuliu cu electoratul numai până când a ajuns parlamentar. După ce s-a văzut cu sacii în căruţă, Popescu a renunţat să-şi mai actualizeze pagina personală, oprindu-se cu însemnările la ,,ziua votului”. După acest moment, politicianul n-a mai dat doi bani pe cetăţenii care-i urmăreau activitatea pe această pagină virtuală, văzându-şi de chestiunile personale.
Deh, acum, Dian Popescu este o persoană importantă şi este mult prea ocupat să-şi facă reclamă la hotelul din Ţicleni, locul unde-şi aduce amicii pentru a-i ospăta şi a-şi creşte astfel cota. Dă-i în mă-sa pe gorjeni, ar putea spune Dian Popescu atunci când vine vorba de interesul cetăţeanului, politicianul ştiind că poate să revină în faţa electoratului înainte de alegeri, când îi dă un calendar şi îl prosteşte din nou. Aflându-se cu sacii în căruţă
,,Omul nostru la Senat”, după cum însuşi Dian Popescu se caracteriza, i-a dat uitării pe gorjeni. Ca orice politician care se respectă, acesta s-a arătat atent şi grijuliu cu electoratul numai până când a ajuns parlamentar. După ce s-a văzut cu sacii în căruţă, Popescu a renunţat să-şi mai actualizeze pagina personală, oprindu-se cu însemnările la ,,ziua votului”. După acest moment, politicianul n-a mai dat doi bani pe cetăţenii care-i urmăreau activitatea pe această pagină virtuală, văzându-şi de chestiunile personale.
Deh, acum, Dian Popescu este o persoană importantă şi este mult prea ocupat să-şi facă reclamă la hotelul din Ţicleni, locul unde-şi aduce amicii pentru a-i ospăta şi a-şi creşte astfel cota. Dă-i în mă-sa pe gorjeni, ar putea spune Dian Popescu atunci când vine vorba de interesul cetăţeanului, politicianul ştiind că poate să revină în faţa