Marţi, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această dată, cele maxime urmând a se încadra între 1…2 grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 8…9 grade în sudul Munteniei, iar cele minime în general între -8 şi 0 grade.
Vremea va aduce un cer temporar noros; în sud-vestul ţării -mai ales ziua- local vor cădea precipitaţii mixte, iar noaptea va ninge pe arii restrânse în regiunile nord-vestice. În restul teritoriului doar izolat vor posibile burniţe sau fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.
În Bucureşti, cerul va fi variabil, cu înnorări în cursul serii şi al nopţii. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă, în creştere faţă de ziua precedentă, se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de -1…0 grade.
Miercuri, în regiunile sudice, vremea va aduce valori de temperatură în creştere uşoară şi ce se vor situa peste cele obişnuite în această perioadă din an, iar în rest regimul termic se va menţine apropiat de normal. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 10 grade, iar cele minime între -7 şi 3 grade. Cerul va fi temporar noros şi vor cădea precipitaţii în general slabe, predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare în Maramureş, Crişana, nordul Transilvaniei şi la munte, mixte local în Banat şi Moldova şi mai ales ploi în Oltenia şi Muntenia. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Dimineaţa şi noaptea pe suprafeţe mici poate apărea ceaţa.
Marţi, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această dată, cele maxime urmând a se încadra între 1…2 grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 8…9 grade în sudul Munteniei, iar cele minime în general între -8 şi 0 grade.
Vremea va aduce un cer temporar