Păstrând proporţiile cuvenite, alegerea unui nou Suveran Pontif şi desemnarea viitorului Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei au, totuşi, un element comun: relativa grabă cu care clericii catolici, respectiv cei ortodocşi români, vor să vadă ocupat tronul Sfântului Petru, primii, şi jilţul arhiepiscopal de la Buzău, cei din a doua categorie sus-numită.

O grabă pricinuită de retragerea, la fel de precipitată, de pe scenă, atât a Papei Bendict al XVI-lea, cât şi a Arhiepiscopului Buzăului şi Vrancei, primul în mod voluntar, pe motiv de vârstă, iar cel de-al doilea, pe motiv de deces.

Iar precipitarea întru umplerea golurilor lăsate se explică şi prin apropierea Sfintelor Paşti, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, care nu se cade a fi celebrată, nu-i aşa?, cu respectivele posturi pastorale diriguite de interimari.

Numai că, în cazul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, motivele precipitării evenimentului numirii unui nou Arhiereu al locului sunt şi de cu totul altă natură, mult mai profană, respectiv de natură economică. Şi, de aceea, în ciuda mediatizării neobişnuite, inclusiv de către presa centrală, a evenimentelor religioase din utimele 40 de zile de la Buzău, secretomania în ceea ce priveşte numele noului păstor este la ea acasă, atât printre capii Bisericii Ortodoxe Române, cât şi printre preoţii Eparhiei. Care, iată, se codesc chiar şi să avanseze propria propunere pentru jilţul Arhiepiscopal de la Buzău, în ciuda faptului că au acest drept, conform rânduielilor bisericeşti.

Numai că, încă din primele momente de după decesul Prea-Sfinţitului Epifanie, printre preoţii Eparhiei s-a instaurat panica, o panică produsă nu atât de numele succesorului acestuia, ci de cât va fi acesta de prea-plecat politicii Patriarhului de stoarcere, până aproape de limita suportabilităţii, a parohiilor de fonduri ce ar urma să fie redirecţionate nu spre