Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NASA: Meteoritul din Rusia a fost mai mare

Publicat in Ziua Veche, luni 18 februarie 2013 ·

Meteoritul care a explodat vineri la mică înălţime deasupra Rusiei, în Ural, a fost puţin mai mare decât s-a estimat iniţial, conform unor oameni de ştiinţă de la NASA.

Explozia meteoritului deasupra regiunii Celiabinsk s-a soldat cu rănirea peste 1.000 de persoane, dintre care 200 de copii, din cauza cioburilor a mii de geamuri sparte de suflu. În după-amiaza aceleiaşi zile, experţii de la NASA au estimat că a fost vorba de un meteorit cu diametrul de aproximativ 15 metri, care a provocat o explozie echivalentă cu a unei încărcături explozive de 300 kilotone. Estimarea energiei disipate de explozie a fost apoi crescută la 470 de kilotone, transmite Moldpres.

Ulterior însă NASA a revizuit aceste estimări, iar, conform noilor date, se pare că meteoritul avea cel puţin 17 metri în diametru, iar puterea exploziei a fost de 500 de kilotone. De asemenea, se pare că şi masa meteoritului a fost mai ridicată decât indicau primele estimări. Iniţial, cercetătorii de la NASA Jet Propulsion Laboratory (JPL) din Pasadena, California, au anunţat că obiectul cosmic ar fi avut aproximativ 7.000 de tone, dar au revenit precizând că avea probabil peste 10.000 de tone şi se deplasa cu viteza de 64.373 km/h în momentul exploziei, conform Space.com.

“Aceste noi estimări au fost generate cu ajutorul noilor date obţinute de la încă cinci staţii cu infrasunete localizate în mai multe părţi ale lumii – prima înregistrare a evenimentului producându-se în Alaska, la peste 6.500 de kilometri de Celiabinsk“, conform unui comunicat al JPL. Staţiile de detecţie cu infrasunete recunosc undele sonore de joasă frecvenţă formate în urma exploziilor meteoriţilor.

Meteoritul care a explodat vineri la mică înălţime deasupra Rusiei, în Ural, a fost puţin mai mare decât s-a estimat iniţial, conform unor oameni de ştiinţă de la NASA.

Explozia meteoritului deasupra regiunii Celi

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 România va întâlni în optimi Olanda. Programul complet din această fază a întrecerii

Ziua Constanta acum 28 minute
La capătul ultimelor două partide din faza grupelor Campionatului European de fotbal din Germania, din grupa F, Cehia – Turcia 1-2 și Georgia – Portugalia 2-0, echipa națională a României și-a aflat adversarul din optimile competiției. Clasată pe lo

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 32 minute
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 37 minute
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 2 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

EURO 2024 Calificarea României în optimi a adus mare bucurie și la Constanța (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Calificarea istorică a echipei naționale de fotbal a României în optimi la Campionatul European, de pe locul întâi în grupa E, a adus o mare bucurie și la Constanța. Fanii s-au strâns în diferite puncte în care s-au amplasat televizoare și ecrane, p

Video Traficul a fost oprit pe Calea Victoriei. Suporterii români sărbătoresc în Piaţa Universităţii

Mediafax acum 2 ore
Pe Calea Victoriei, traficul a fost restricţionat pentru deplasarea suporterilor din Piaţa George Enescu în Piaţa Universităţii. În Piaţa Universităţii s-au adunat suporterii echipei naţionale de fotbal a României pentru a sărbători calificarea în o

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 3 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

22°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°