Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proclamaţie de unire a romilor, semnată miercuri de reprezentanţii acestei etnii

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 18 februarie 2013 ·

O proclamaţie de unire a tuturor romilor din România urmează să fie semnată miercuri de liderul Partidei Romilor Pro-Europa, deputatul Nicolae Păun, preşedintele Centrului Creştin al Romilor, Florin Cioabă, şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile rome, informează un comunicat emis luni de Comisia pentru drepturile omului, culte şi probleme ale minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.

Comisia parlamentară împreună cu Agenţia Naţională pentru Romi, Partida Romilor Pro-Europa şi Centrul Naţional de Cultură a Romilor organizează miercuri, la Palatul Parlamentului, o masă rotundă cu ocazia Zilei dezrobirii romilor.

Potrivit sursei citate, la finalul evenimentului se va da citire 'Proclamaţiei de Unire a tuturor romilor din România', document scris atât în limba română, cât şi în limba romani, la care urmează să adere toate organizaţiile reprezentative ale etniei rome.

Cu acest prilej, vor fi dezbătute iniţiative din sectorul public, soluţii pentru rezolvarea problemelor comunităţii rome şi modele de promovare a priorităţilor comunităţii rome pe agenda publică.

Sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai ministerelor cu atribuţii în problematica romă, ai unor instituţii publice şi organizaţii nonguvernamentale reprezentative ale romilor, europarlamentari, scriitori, care vor ţine discursuri referitor la importanţa zilei de 20 februarie şi momentele care au marcat istoria etniei rome.

20 februarie 1856 reprezintă pentru romii din România data eliberării din sclavie a ultimei categorii de robi ce aparţineau proprietarilor particulari, prin 'Legiuirea pentru emancipaţia tuturor ţiganilor din Principatul Românesc', act normativ promulgat de domnitorul Barbu Ştirbei, pe baza unui text întocmit de Petre Mavrogheni şi Mihail Kogălniceanu.

155 de ani mai târziu, data de 20 februarie a fost declarată oficial 'Ziua dezrobirii romil

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 2 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum o ora
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Ministrul Sănătății anunță că își va da DEMISIA dacă noul sistem informatic al Casei de Asigurări nu e gata până în 2026

Gandul acum 2 ore
Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății – a anunțat că Platforma Integrată a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) va fi funcțională integral până în luna decembrie a anului 2026. Acesta promite o digitalizare completă a serviciilor medicale, inclusiv do

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţi. „Se mai ia plic în spitale”, a răspuns Rogobete într-o intervenție la Digi24. Ministru a transmis și un mes

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 2 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 7 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 7 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°