Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat astăzi că afirmaţiile Elenei Udrea privind o înţelegere a lui cu USL reprezintă “un mod de abordare incorect”, arătând că el a fost doar în PD, în schimb Udrea ştie cam ce e prin USL, deoarece a fost şi la PSD şi la PNL, potrivit Mediafax. “Vreau să răspund elegant, cu tot respectul, e un mod de abordare al domniei sale incorect. Domnul Băsescu a fost atacat la Convenţia din 31 mai 2001 că vinde partidul PSD, de către Petre Roman. Acum, eu am fost doar în PD, sub diferitele lui forme: FSN care s-a rupt, atunci când mulţi nu aveau curaj, de Iliescu şi ai lui, am rămas în PD care a dat PDL”, a spus Blaga întrebat despre acuzaţiile Elenei Udrea la adresa sa.
Blaga a adăugat că Elena Udrea ştie cam ce este prin USL, deoarece a fost şi în PSD, şi în PNL. “Domnia sa (Elena Udrea – n.r.) ştie cam ce este prin USL, pentru că a fost şi la PSD şi la PNL. Asigur că, aşa cum nu am vândut partidul niciodată, şi în anii electorali s-a văzut, aşa voi proceda în continuare fără nicio problemă”, a spus Blaga. El a făcut aceste declaraţii înaintea şedinţei BPN al PDL.
Liderul PDL Elena Udrea, candidat la şefia PDL, susţine, pe Facebook, că 22 de milioane de români ştiu că USL, Antena 3 şi Dan Voiculescu îl vor pe Vasile Blaga preşedinte al PDL, ea adăugând: “Întrebarea este: de ce?”. “Văd că Dan Voiculescu a dat drumul, în cunoscutul său stil, unei noi campanii de presă împotriva mea după ce mi-am anunţat candidatura la şefia PDL. Materiale precum cel referitor la primarii sunaţi pentru a fi mituiţi în scopul susţinerii mele la Convenţia Naţională reprezintă măgării de presă specifice trustului lui Voiculescu, fiind lucruri cu care mă confrunt la modul cel mai concret de vreo 8 ani de zile. Ca să-l parafrazez pe şeful partidului, Felix, Antena3 şi USL să nu se mai obosească – ştiu 22 de milioane de români ca îl vor pe Vasile Bl