Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Aeroportul Timişoara se va închide în câţiva ani dacă nu se va investi acolo”

Publicat in Timpolis, luni 18 februarie 2013 ·

Avertismentul este lansat de deputatul P.D.-L., Cornel Sămărtinean. Acesta afirmă că a constatat că, la întâlnirile la care sunt invitaţi parlamentarii de Timiş, cu autorităţile locale şi judeţene, nu se discută probleme importante, ci doar “poezii”, idei vagi formulate “anemic”, foarte greu de susţinut la nivel central.

Construirea corpului B de la Spitalul de Copii, singurul proiect finanţat

Vineri a avut loc a doua întâlnire djpgjpgintre deputaţii şi senatorii de Timiş şi autorităţile judeţene şi locale. Din cei 23 de parlamentari, 16 au venit să se întâlnească cu Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, cu Nicolae Robu, primarul Timişoarei, cu subprefectul Liliana Oneţ, şi cu cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean, Călin Dobra şi Marian Vasile, şi să discute proiectele importante din Timiş, pentru care e nevoie de susţinere la nivel central.

În urma întâlnirii, Titu Bojin s-a arătat foarte optimist în ceea ce priveşte materializarea proiectelor. “Am prezentat tot ceea ce avem noi de gând pentru acest an. Sunt unele proiecte ce vor dura o perioadă mai îndelungată. Aceste întâlniri le vom permanentiza în fiecare lună, cu dorinţa de a găsi soluţii pentru sprijin la nivel naţional. De aici înainte trebuie să cerem susţinere la Guvern. Contez pe sprijinul parlamentarilor de Timiş. Discutăm la ora actuală de centrul intermodal, suntem cu actele în ultima linie, putem trece la cumpărarea terenurilor în zona aeroportului, trebuie doar o semnătură de la Ministerul Transporturilor. Centura Timişoarei – cele două tronsoane – semnătură de la nivel de minister şi dorinţa de finanţare, cel puţin pentru centura de sud a Timişoarei”, a declarat acesta.

Dintre proiecte, puse în discuţie şi în luna ianuarie, când întâlnirea a avut loc la Primăria Timişoara, singurul care va primi finanţare este construcţia corpului "B" de

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 3 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Bursele încep să se prăbuşească

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum o ora
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum 5 ore
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Serie A: Juventus Torino - Hellas Verona, scor 2-0

News.ro acum o ora
Echipa italiană Juventus Torino a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Hellas Verona, în ultimul meci al etapei a 27-a din Serie A. Torinezii au avut un gol anulat în prima repriză, la McKennie, în minutul 36, pentru un fault în a

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 7 ore
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Nicuşor Dan, după ce Elena Lasconi a afirmat că ar susţine candidatura lui Ilie Bolojan: Eu cred că am o relaţie foarte bună cu USR-ul, implicit cu preşedintele USR-ului, cu doamna Lasconi

News.ro acum 2 ore
Candidatul independent la funcţia de preşedinte al României Nicuşor Dan a subliniat că are o relaţie foarte bună cu USR şi cu preşedintele acestui partid, Elena Lasconi, dar că are propria campanie pentru alegerile prezidenţiale. Reacţia vine după c

Reuters: Casa Albă are în vedere o posibilă reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita Washingtonul în schimb

News.ro acum 41 minute
Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Trezoreriei să elaboreze opţiuni pentru relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare, însă nu este clar ce ar putea cere î

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

Vremea

București
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-3°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°