Tribunalul Galaţi a dispus arestarea preventivă a bărbatului care s-a prezentat drept judecător la Curtea Supremă în faţa unor condamnaţi de la care ar fi cerut 30.000 de euro pentru a le fi reduse pedepsele.
Gabriel Salman, administrator al unei societăţi comerciale, este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciu Teritorial Galaţi pentru trafic de influenţă. El este arestat preventiv din 14 februarie.
Potrivit Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori, în luna mai 2012, o gălăţeancă, "fără calităţi speciale" - după cum spun anchetatorii, pe nume Sorina Gabriela Tăgîrţă ar fi cerut 30.000 de euro de la trei persoane, denunţători în cauză, lăsând să se înţeleagă că îşi va exercita influenţa şi va interveni pe lângă un judecător de la Curtea Supremă pentru a le obţine condamnări cu suspendare în dosarele în care erau judecaţi. Cei trei primiseră deja o condamnare la închisoare cu executare, dar hotărârea nu era definitivă.
Pe 29 ianuarie 2013, Sorina Gabriela Tăgîrţă a fost prinsă în flagrant în timp ce primea de la unul dintre cei trei denunţători 15.000 de euro, reprezentând prima tranşă din banii ceruţi.
La această întâlnire, Tăgîrţă l-a prezentat pe Gabriel Salman ca fiind judecătorul de la Curtea Supremă care îi poate ajuta pe cei trei să primească o pedeapsă mai mică.
„În cursul lunii septembrie 2012 şi în data de 29 ianuarie 2013, inculpatul Salman Gabriel s-a prevalat de o pretinsă influenţă asupra judecătorilor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi de Justiţie şi a însoţit-o pe inculpata Tăgîrţă Sorina Gabriela la întâlnirile cu unul dintre denunţători, recomandându-se în mod fals drept „judecător” la Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie. Cu prilejul acestor întâlniri, inculpatul Salman Gabriel i-a spus denunţătorului că poa