Dacă ar fi trăit, pe 29 februarie Marin Sorescu ar fi împlinit 77 de ani. În interviul de mai jos, unul dintre prietenii de suflet ai marelui scriitor de la Bulzeşti, maestrul Tudor Gheorghe, rememorează... sorescian câteva clipe din viaţa autorului „Liliecilor“.

Deşi este foarte ocupat cu noul său spectacol, „Ce-am avut şi ce-am pierdut“, Tudor Gheorghe şi-a găsit o pauză şi, într-o cabină a Naţionalului craiovean, a răspuns tuturor întrebărilor GdS.

I.J.: Vă mai amintiţi când şi cum l-aţi cunoscut pe marele Marin Sorescu?

T.G.: Vreau să-ţi mărturisesc un lucru extraordinar: am sentimentul că pe Marin Sorescu l-am cunoscut dintotdeauna, de când ne-am născut, de când existăm! Efectiv, nu pot să-mi amintesc data exactă când ne-am cunoscut. Cred că relaţia de prietenie a început în anul în care el a venit la Craiova, ca redactor-şef al revistei Ramuri, adică în 1979. Ne-am cunoscut însă cu câţiva ani mai devreme, cred că prin anul când s-a dat în folosinţă Teatrul Naţional din Craiova, prin 1973. Repet, nu am în memorie o dată exactă când ne-am cunoscut şi împrietenit, ci am sentimentul că ne ştim de când existăm. Este interesant că nu-mi pot aminti data exactă când l-am cunoscut pe Sorescu… Sunt destul de surprins că nu pot să-ţi ofer un răspuns exact la această întrebare… De ce? Deoarece, de exemplu, ştiu clar când m-am cunoscut cu Romulus Vulpescu, cu Nichita Stănescu, cu Grigore Vieru, cu D.R. Popescu, cu Eugen Barbu, cu Adrian Păunescu şi cu mulţi alţii. Vezi, în cazul lui Sorescu nu-mi amintesc… Curios... E un… fenomen! Cu Marin Sorescu am senzaţia că mă ştiu dintotdeauna.

I.J.: Vă amintiţi însă când l-aţi văzut ultima oară în viaţă?

T.G.: Da, în toamna anului 1996… Am fost la Marin Sorescu acasă, la Bucureşti, după ce el ieşise din spital. Era jumătate din cât îl ştiam! Eu încercam să fiu spiritual, să-l încurajez… Marin se uita cu