Succesul filmului “Poziţia copilului” este unul din subiectele de prima pagină azi în Romania şi e foarte bine că se întîmplă aşa. Romania este singura ţară est-Europeană care are o cinematografie premiată constant în ultimii 7-8 ani la cele mai mari festivaluri de film din lume. Suntem very fashionable, precum mai sunt doar cinemaul argentinian, cel grec sau cel iranian de pe la mijlocul anilor 90. Am devenit subiect de studii de caz şi multe ţări din blocul estic, precum Cehia şi Polonia, încearcă să afle care e miracolul boom-ului filmului romanesc. “What’s the secret formula?” se întreba încă din 1997 criticul de film american Lee Marshall.

Să fie oare recursul la o stilistică deja consacrată sau există un abil lobby romanesc pe lîngă toate juriile şi instanţele internaţionale posibile? Să fie de vină doar scenariile bine articulate, actorii excelenţi sau vorbim şi de multă şansă şi circumstanţe favorabile? Ei bine, nu. Totul se rezumă la talentul unor individualităţi aparte şi la capacitatea lor de a realiza filme extraordinare, făcute însă din nimic. Acelaşi Marshall concluziona: suntem o cinematografie “cash-poor but ideas-rich”.

Romania este însă şi țara europeană cu cele mai puține ecrane de cinematograf raportat la numărul de locuitori. Densitatea ecranelor este 0,89 la suta de mii de locuitori în comparație cu 1,85 în Bulgaria, 2,66 în Croația, 3,94 în Ungaria sau 4,57 în Slovacia. România are cel mai mic număr de spectatori de film raportat la numărul total de locuitori: o frecvență de 0,40 spectatori pe cap de locuitor. Avem 241 de ecrane cinematografice din care 120 sunt digitale, fiind astfel, pe ultimul loc în Europa. În țară, deşi interesul pentru film romanesc a început să crească constant în ultimii 2 ani, filmele noastre nu reușesc încă să treacă de bariera celor 100.000 de spectatori. În 2012, filmele românești au înregistrat audiențe