După mai bine de două decenii de dominaţie autoritară, elita businessului local, cu rădăcini înfipte adânc în vechiul sistem comunist, începe să piardă bătălie după bătălie în războiul cu un inamic nemilos. Timpul.Ceea ce părea un fenomen natural în urmă cu câţiva ani – curăţarea în sensul de legitimare a marelui capital românesc – este, mai degrabă, o luptă între generaţii. Cumva era firesc, având în vedere durata nefirească a tranziţiei de la un sistem politic la altul, ca marile averi să fie ridicate pe scheletul economiei centralizate. Încet, încet, marea avuţie naţională, câtă o fi fost, a fost ciobită bucăţică cu bucăţică de oameni care cunoşteau mecanismele şi pe cei rămaşi la manete. Principalul lor asset îl reprezentau informaţiile pe care deja le aveau şi relaţiile în noile instituţii ale statului, populate cu foştii tovarăşi, şi în partidele politice la putere, declinări ale PCR. A fost floare la ureche şi, vreme de un deceniu după Revoluţie, trebuie s-o spunem, au făcut cam ce au vrut în ţara asta, fără a fi deranjaţi, pentru că politica şi justiţia au fost un mijloc, nu un scop în sine. Plus, bineînţeles, aplecarea maladivă a serviciilor secrete înspre business.

M-a uimit întotdeauna faptul că toţi oamenii de afaceri relevanţi din România se cunoşteau între ei. Dacă individual se urăsc sau fac afaceri împreună contează mai puţin, important e că par a fi, şi chiar sunt, în aceeaşi echipă care joacă acelaşi joc cu aceeaşi miză. Odată cu apropierea Europei, foştii miliardari de carton au devenit corporatişti, şi-au scos companiile în străinătate şi au mutat negocierile din restaurante în sălile de conferinţe ale sediilor de birouri. Mulţi şi-au schimbat obiceiurile, s-au rafinat în investitori, ba chiar au început să plătească şi taxe. Dar n-au reuşit să-şi golească dulapurile de schelete sau să răspundă cu subiect şi predicat