Handbal/Liga Campionilor
Constănţenii mai au de jucat un meci mâine, cu Kiel, dar calificarea în optimi a fost deja compromisă
Echipa masculină H.C.M. Constanţa încheie, mâine, a şaptea participare în grupele Ligii Campionilor. Constănţenii vor evolua în faţa deţinătoarei trofeului, THW Kiel, la Bucureşti, într-o partidă care va puncta doar pentru palmares. Gruparea de pe litoral a ratat orice şansă la calificarea în optimile întrecerii, după ce a pierdut jocul decisiv de la Celje, scor 19-24.
Plasată într-o grupă cu două pretendente la coroana europeană, Kiel şi Szeged, dar şi cu două formaţii accesibile, Celje şi Savehof, H.C.M. avea mari şanse la o a doua calificare între cele mai bune 16 echipe ale continentului, după cea reuşită în sezonul 2009/2010, când tehnician era regretatul Zoran Kurteş. Totul a început, însă, prost pentru Toma şi compania.
În meciul de debut, H.C.M. a condus mereu pe IK Savehof, chiar în Suedia, dar un final neaşteptat de slab a privat formaţia de pe litoral de un start perfect. Au urmat câteva jocuri foarte slabe, printre care şi cel de la Kiel, campioana Europei administrând grupării constănţene cea mai severă înfrângere din istoria participărilor în competiţiile europene, 25-14. 21 de goluri diferenţă, o marjă mare şi pentru un meci de campionat.
Au venit, într-un târziu, şi victoriile, ambele pe teren propriu. Amândouă succesele au fost înregistrate în faţa echipelor contracandidate la locul patru, Savehof şi Celje. Ca de fiecare dată, însă, H.C.M. nu a avut mare succes în deplasare. Aşa s-a întâmplat şi la Celje, acolo unde gruparea de pe litoral avea nevoie de victorie, o victorie cât se poate de posibilă, ţinând cont de rezultatul din tur (22-17 pentru H.C.M.). Nu a fost să fie. H.C.M. s-a întrecut, din nou, în greşeli, a realizat contraperformanţa de a marca de doar două ori în 18 minute şi, în aceste