In hohotul de plans al "protonilor albastri" stralucesc si lacrimi de bucurie. Sentimentul de vesnic regret, dar si de vaga alinare strabat poeziile acestui volum. Intr-o celebra povestire, Borges descrie universul ca pe o biblioteca formata „dintr-un numar indefinit, si, poate, infinit de galerii hexagonale" strabatute de un labirint de puturi, de vestibule si cabinete minuscule, precum si de o scara in spirala ce urca asemenea spre nesfarsite departari astrale. Spatiul oarecum limitat e multiplicat de o serie de oglinzi dispuse simetric care au menirea de-a reflecta imaginile proiectandu-le in perspectiva, inducand vizitatorilor o stare halucinatorie. La Biblioteca Babel m-a dus gandul atunci cand am citit volumul de versuri Rendez-vous sideralal lui Vasile Burlui, aparut la Editura Apollonia. Cartea poate fi privita ca un fragment de hexagon de sticla spart in bucati, pastrand inlauntrul ei traumele trecutului, precum si "amintirea" dureros-nostagica a unui viitor ce va sa vina. Sa ascultam cum suna un poem ce deschide Rendez-vous: „Cand Timpul se retrage-n cochilie/ Planetele inceteaza sa alerge,/ Iar Spatiul suspendat, fara sa stie,/ Sta atarnat la mana unui Rege.// Si daca moartea Timpului opreste/ Dinamica astrala fara sens,/ Mecanica cereasca se sfarseste, neincapator si dens." Avem de-a face in aceste doua strofe cu o matrice privind extinctia finala. In momentul in care timpul se retrage asemenea unui melc in propria sa cochilie, in univers orice miscare inceteaza. Pentru ca sa se opreasca timpul e nevoie sa ramana nemiscata o singura secunda. Poetul Vasile Burlui priveste stingerea cu intelegere si detasare. „In Spatiul Absolut iluzii nu exista", dupa cum nu exista nici certitudini. Nasterea si moartea sunt doua roti complementare, ale caror spite se imbina in neant, rotindu-se intruna. In momentul in care roata s-ar opri, neantul, spatiul adica, ar „deven