Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, la finalul şedinţei Biroului Politic Central al partidului, că dezbaterea propunerilor pentru modificarea Statutului PNL va avea loc joi în cadrul Delegaţiei Permanente, urmând ca vineri să fie votate în congres, scrie Mediafax.
"Am stabilit convocarea pentru joi, la ora 15.00, a Delegaţiei Permanente care va dezbate propunerile de modificare a Statutului. (...) Vineri începând cu ora 12.00, congresul extraordinar dedicat modificării Statutului şi sâmbătă congresul ordinar care este dedicat raportului de activitate, depuneri de candidaturi, dezbaterilor programatice, alegerea unei noi conduceri", a declarat Antonescu.
Liderul PNL a mai precizat că a luat măsurile ca orice propunere de modificare a Statutului să fie înregistrată de către comisia care inventariază aceste solicitări.
"Această comisie nu are o funcţie de cenzor, deci comisia nu optează pentru susţinerea unuia sau a altuia dintre amendamente, sau a uneia sau alteia dintre propuneri, comisia nu poate elimina, înlătura, respinge, nicio propunere. Comisia doar le inventariază, le aşează în proiect pentru a putea fi discutate, pe articole, pe teme", a mai explicat Antonescu.
Primarul liberal al Sectorului 1, Andrei Chiliman, şi fostul vicepreşedinte PNL Vlad Moisescu au anunţat că au propus zece amendamente pentru modificarea Statutului partidului, astfel încât PNL "să nu fie subordonat intereselor şi obiectivelor unei singure persoane".
"Congresul PNL nu este şi nu trebuie să fie o adunare care votează orbeşte în favoarea intereselor unei singure persoane", a susţinut Andrei Chiliman, duminică, într-o conferinţă de presă.
La rândul său, Vlad Moisescu a prezentat amendamentele propuse, printre care şi cele anunţate de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.
Între acestea se numără alegerea tuturor membrilor Biroului Po