În Statele Unite, publicaţia Washington Post încearcă să pună la punct un detector de minciuni pentru oamenii politici. Dispozitivul este deja în fază de experimentare şi are toate şansele să devină operaţional în anii următori, după cum informează cotidianul francez Libération. Toată lumea s-a săturat de minciunile pe care le spun oamenii politici, atît în ţările unde democraţia are o lungă tradiţie cît şi în celelalte unde democraţia este abia la început. În Franţa există această zicală diabolică: „Promisiunile responsabililor politici nu-i implică decît pe cei care le ascultă”. Un mod de a recunoaşte ca fiind drept „naturală” tentaţia politicienilor de a promite marea cu sarea fără să se simtă de loc vinovaţi ulterior cînd angajamentele nu sunt respectate. Ce s-ar întîmpla însă dacă, în timp ce vorbeşte un om politic, un detector de miniciuni instalat alături de el ar semnala sistematic toate enormităţile pe care le spune, toate lucrurile neadevărate, toate inexactităţile, toate aserţiunile destinate dezinformării şi manipulării opiniei publice? Nu este exclus ca un astfel de instrument să poată contribui la o moralizare a vieţii politice, deci efortul amerincanilor de a inventa un „truth teller” merită salutat. Se ştie că oamenii politici vorbesc mult şi încearcă să fie „cît mai prezenţi” în spaţiul mediatic. Există chiar şi o expresie legată de această strategie: „ocuparea spaţiului mediatic”. Dacă nu eşti „văzut” continuu rişti să dispari de pe radarul mediatic şi deci din viaţa politică, fiecare politician ştie astăzi acest lucru. Dezvoltarea fără precedent, în a doua jumătate a secolului trecut, a mediilor de informare (televiziune, radio, presă scrisă), iar mai recent a internetului îi obligă pe oamenii politici la o „hiper-prezenţă” şi la o accelerare a cadenţei discursurilor politice. Ori, acest lucru îi face efectiv să spună vrute şi nevrute, chiar şi at