Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Extracţia gazelor de şist prin "fracturare" ar putea fi interzisă în Germania

Publicat in Antena 3, luni 18 februarie 2013 ·

Germania ar putea interzice extracţia de gaze de şist prin '"fracturare hidraulică", o metodă de extracţie a gazelor naturale din depozite de rocă anterior inaccesibile, prin injectarea de fluide sub presiune ce conţin agenţi chimici, a declarat ministrul mediului Peter Altmaier, citat de agenţia EPD.de şi Agerpres.

Dacă rezultatele cercetărilor ştiinţifice vor demonstra nocivitatea acestei metode, autorităţile germane ar trebui să ia măsuri pentru interzicerea utilizării acesteia, a afirmat el.

Peter Altmaier a anunţat pregătirea unei noi legi care prevede interzicerea completă a extracţiei gazelor de şist în zonele cu rezerve de apă potabilă, subliniind că, în alte cazuri, legea va obliga autorităţile să efectueze verificări cu privire la compatibilitatea din punct de vedere al mediului şi utilizarea extracţiei de gaze de şist prin fracturare.

Cel mai mare pericol îl constituie, în opinia sa, vibraţiile subterane care însoţesc procesul de extracţie, conform agenţiei de presă menţionate, preluate de antena rusă a Deutsche Welle.

În acest sens, ministrul german a subliniat că, în SUA, gazele de şist sunt extrase de regulă în zone deşertice, iar în Europa câmpurile de astfel de gaze predomină în zonele dens populate.

Pe fondul controverselor privind metodele de extracţie a gazelor de şist, Comisia pentru protecţia mediului din parlamentului Lituaniei a propus suspendarea proiectului de prospectare a zăcămintelor de gaze de şist pe teritoriul acestei republici baltice, conform DW.

Germania ar putea interzice extracţia de gaze de şist prin '"fracturare hidraulică", o metodă de extracţie a gazelor naturale din depozite de rocă anterior inaccesibile, prin injectarea de fluide sub presiune ce conţin agenţi chimici, a declarat ministrul mediului Peter Altmaier, citat de agenţia EPD.de şi Agerpres. @N_P

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți bani a încasat CFR Cluj, după victoria din finala Cupei României Betano cu Hermannstadt

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
a învins-o pe FC în finala Cupei României Betano, , și s-a ales cu un câștig de 240.000 de euro în urma succesului din ultimul act.

Călin Georgescu: „Prefer să mă duc la WASHINGTON de pe o poziție oficială, oricare ar fi aceea”

Gandul acum o ora
Într-o ediție transmisă live de Gândul, a fost invitat Călin Georgescu, care a discutat despre strategia pe care o va aborda în ceea ce privește politica externă și relațiile cu Statele Unite, în eventualitatea unei guvernări suveraniste. Urmăriți a

Călin Georgescu l-a numit miercuri seară pe Simion „protejatul meu mai tânăr” și a dat de înțeles că vrea să fie premier

HotNews acum 3 ore
În emisiunea „Marius Tucă Show” de la Gandul.ro, de miercuri seara, Călin Georgescu l-a menționat de câteva ori pe George Simion cu apelativul „protejatul meu mai tânăr” și apoi „partener”. Deși nu a spus-o explicit, fostul candidat prezidențial a d

LIVE Dezbatere electorală la România TV. Nicușor Dan a ajuns, George Simion se află la Roma

HotNews acum 5 ore
Miercuri seară, de la ora 20:00, România TV organizează o dezbatere electorală la care sunt așteptați atât Nicușor Dan, cât și George Simion. Conform postului de televiziune, ambii candidați au confirmat participarea, dar mai devreme în cursul zilei

VIDEO Dan Petrescu a avut un mesaj pentru Nelu Varga după ce a câștigat finala Cupei: „S-a întrecut măsura”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Formația lui Dan Petrescu (57 de ani) a câștigat Cupa României Betano pentru prima dată după 9 ani. „Bursucul” a oferit prima reacție după ce a cucerit primul trofeu al Cupei României din carieră. El i l-a dedicat mamei lui, care a decedat în urmă

Manelistul Jador, pozitiv la opiacee, după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Capitală

HotNews acum 3 ore
Cântăreţul de manele Jador a fost oprit, miercuri seară, de poliţiştii din Bucureşti pe o stradă din Sectorul 5, iar testarea a arătat rezultate pozitive la opiacee. El a fost condus la INML în vederea prelevării de mostre biologice. „În jurul orei

Nicușor Dan: „Sunt pentru management privat în companiile statului”

Gandul acum 55 minute
Nicușor Dan a declarat, în cadrul unei dezbateri organizate la RTV, că este în favoarea unui „management privat în companiile statului”, cu anumite excepții. De asemenea, candidatul independent la președinție a precizat că vrea să transforme România

Pe cine trimite Putin la Istanbul. Kremlinul a anunţat componenţa delegaţiei ruse la negocierile cu Ucraina

HotNews acum o ora
Vladimir Putin a semnat un ordin „cu privire la componenţa delegaţiei Federaţiei Ruse pentru discuţiile cu Ucraina”, a anunţat miercuri seară Kremlinul. În condiţiile în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îl provocase pe Putin să se întâ

Două bărci și o barjă, implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Rast, în judeţul Dolj. Doi oameni sunt dați dispăruți

Libertatea acum 6 ore
Doi oameni sunt dați dispăruți după un accident naval care a avut loc miercuri, pe Dunăre, în localitatea Rast, judeţul Dolj, în care au fost implicate două bărci și o barjă. O persoană a fost scoasă la mal de martori.

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum 4 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

Vremea

București
acum

11°
joi

9°/23°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/15°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

12°
joi

11°/23°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/11°
dum.

5°/16°
Constanta
acum

10°
joi

10°/18°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/18°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/15°
dum.

5°/13°
Timisoara
acum

joi

6°/23°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/17°
dum.

9°/17°