* Actul I: Privatizarea naţional-ţărănistă
La momentul privatizării, în toamna anului 2000, structura acţionariatului SC PETROMIDIA SA era dominată de FPS (69,991%), alături de SIF Transilvania (21,796%) şi mici acţionari (8,213%).
Termenii financiari ai contractului de privatizare încheiat de Fondul Proprietăţii de Stat cu ROMPETROL, la 31 octombrie 2000, au fost următorii: 2 USD/acţiune, res-pectiv 50.517.620 USD pe întreg pachetul; plata preţului acţiunilor s-a făcut în trei rate anuale; asumarea plăţii integrale a datoriilor companiei, adică 340 milioane dolari, din care 2.300 miliarde lei obligaţii la bugetul de stat şi 171 milioane dolari datorii către bănci, în urma importurilor de ţiţei din anii trecuţi, pentru care PETROMIDIA obţinuse eşalonări la plată de la creditorii BANCOREX şi Ministerul Finanţelor (pentru creditul CHASE MANHATTAN, pentru obligaţia "creanţe Egipt-Iran" şi pentru alte obligaţii); aport de capital social în valoare de 205 milioane USD, din care 55 milioane pentru investiţii tehnologice; 20 milioane USD pentru investiţii în vederea protecţiei mediului.
* Actul al II-lea: Iertarea social-democrată
În februarie 2001, după ce a achitat prima rată, ROMPETROL a intrat în posesia acţiunilor. În scurt timp, rafinăria a fost repusă în func-ţiune, iar mai apoi şi sectorul petrochimic. ROMPETROL nu a plătit însă niciodată datoriile istorice ale PETROMIDIEI, ci numai obligaţiile curente. Guvernul PSD, instalat în urma alegerilor de la sfârşitul anului 2000, a acceptat în anul 2003 înmuierea condiţiilor contractuale, prin convertirea datoriilor istorice în obligaţiuni, cu scadenţa la şapte ani, deci în 2010.
Mai mult decât atât, în cazul în care obligaţiunile nu vor fi răscumpărate după cei şapte ani, statul ar putea redeveni acţionar, posibil chiar majoritar, la PETROMIDIA; alegerea a fost lăsată la discreţia împrumuta
