Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL a decis constituirea unui Forum constituţional

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 18 februarie 2013 ·

Uniunea Social Liberală a decis constituirea unui Forum constituţional, care va fi condus de o persoană din societatea civilă şi în care vor fi reprezentate principalele instituţii ale statului, raportul acestuia urmând să stea la baza activităţii Comisiei de revizuire a Constituţiei. “Astăzi este prima şedinţă a Comisiei de revizuire a Constituţiei şi propunerea noastră va fi aceea de a avea un forum constituţional coordonat de o persoană din societatea civilă. În acest Forum constituţional să fie reprezentate toate instituţiile, Guvernul, Preşedinţia, Curtea Constituţională, Consiliul Superior al Magistraturii şi toate organizaţiile neguvernamentale care doresc să participe la acest efort, să se depună propunerile de revizuire atât din partea partidelor, cât şi din partea oricăror altor organizaţii”, a declarat premierul Victor Ponta. Potrivit acestuia, Forumul constituţional va organiza dezbateri în Bucureşti şi în ţară, până pe 5 mai, urmând ca după această dată, pe baza raportului întocmit de acesta, să se treacă la Comisia parlamentară, adică în mod efectiv la procedura de revizuire a Constituţiei adoptată cu două treimi în ambele Camere ale Parlamentului. “Ne mobilizăm cu toţii să avem adoptată până la sfârşitul sesiunii parlamentare şi pe parcursul verii şi în luna septembrie să existe posibilitatea de a se dezbate rezultatele comisiei şi, undeva în jur de 1 octombrie, să putem să avem referendumul constituţional, în aşa fel încât, practic, procedura să fie îndeplinită”, a afirmat liderul USL. Sursa: agerpres.ro

Uniunea Social Liberală a decis constituirea unui Forum constituţional, care va fi condus de o persoană din societatea civilă şi în care vor fi reprezentate principalele instituţii ale statului, raportul acestuia urmând să stea la baza activităţii Comisiei de revizuire a Constituţiei. “Astăzi este prima şedinţă a Comisiei de revizuire a Cons

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum a primit Casa Albă vestea că nu Trump a câștigat premiul Nobel pentru Pace: „Nu va mai fi niciodată un om ca el”

HotNews acum o ora
Comitetul norvegian care a decis să nu-i acorde lui Donald Trump premiul Nobel pentru Pace pe care îl dorea foarte mult „a pus politica înaintea păcii”, a afirmat directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung. „Președintele Trump va continua

Captură record în Portul Constanţa Sud: 4,8 milioane de bancnote contrafăcute descoperite de Poliţia Română şi Autoritatea Vamală Română / Valoarea însumată a bancnotelor false depăşea 960 de milioane de euro

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia Română şi Autoritatea Vamală Română au descoperit, în Portul Constanţa Sud, 160 de colete cu bancnote contrafăcute, fiind, în total, 4,8 milioane de bancnote. Valoarea însumată a bancnotelor

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța! Recomandările Primăriei

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă mâine, în intervalul orar 09:00-18:00. În intervalul menționat, în Dobrogea, vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 50...60 km/h și izolat 70 km/h. Local și temporar, intensificări ale vân

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum 6 ore
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

12 milioane de euro pentru fermierii ROMÂNI. Cum se alocă banii europeni din rezerva pentru agricultură

Gandul acum o ora
Vin vești bune pentru fermierii din România. Comisia Europeană a adoptat – vineri – o propunere de a furniza aproape 50 de milioane euro din rezerva pentru agricultură pentru a sprijini fermierii din sectorul fructelor, fructelor cu coajă lemnoasă ș

Captură uriașă în Portul Constanța: aproape un miliard de euro în bancnote contrafăcute, confiscate de polițiști

Adevarul acum 9 minute
Aproximativ 5 milioane de bancnote contrafăcute care însumau aproape 1 miliard de euro au fost descoperite de polițiști şi de Autoritatea Vamală Română, în Portul Constanţa Sud.

Polonia oferă ajutor Ucrainei după atacurile ruseşti masive asupra infrastructurii energetice

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Generatoare, surse suplimentare de energie electrică şi un terminal de GNL sunt la dispoziţia Ucrainei, a anunţat vineri ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, în contextul în care Rusia co

Armistiţiul din Fâșia Gaza a intrat în vigoare. Mii de palestinieni se îndreaptă spre nord

Adevarul acum 2 ore
Armata israeliană (IDF) a anunţat vineri că acordul de încetare a focului în Gaza a intrat în vigoare, iar trupele s-au retras la liniile de desfăşurare convenite în planul de pace.

Prima reacție a Spaniei după ce Trump a spus că „ar trebui dată afară” din NATO

HotNews acum 21 minute
Spania își reafirmă angajamentul față de NATO, iar națiunea este membru „cu drepturi depline” al alianței, a declarat vineri o sursă guvernamentală de la Madrid, citată de Reuters. Replica vine la o zi după ce președintele american Donald Trump a sp

Vremea

București
acum

20°
vin.

9°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

11°/18°
lun.

12°/19°
Iasi
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/16°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

9°/16°
sâm.

8°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/19°
lun.

9°/17°