Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IMPOZITAREA TRANZACŢIILOR FINANCIARE

Publicat in Ziar Dambovita, marți 19 februarie 2013 ·

Taxa europeană pe tranzacţiile financiare se va aplica în Austria, Belgia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Portugalia, Slovacia, Slovenia şi Spania.

Aceste 11 state membre ale Uniunii Europene urmează să introducă o nouă taxă pe tranzacţiile financiare. La cererea lor, Comisia pregăteşte o abordare comună privind colectarea acestei taxe. Taxa este menită să garanteze că sectorul financiar contribuie în mod echitabil la bugetul public. În prezent, acest sector plăteşte mai puţine taxe, comparativ cu alte sectoare de activitate.

Această măsură ar fi şi o modalitate prin care băncile şi alte instituţii financiare ar fi determinate să contribuie la costurile necesare ieşirii din criză. Ele au jucat un rol major în încetinirea creşterii economice şi au beneficiat, pentru a supravieţui, de un sprijin substanţial din partea guvernelor statelor membre.

Taxa se va aplica tuturor tranzacţiilor financiare în care cel puţin o parte la tranzacţie este stabilită într-un stat membru participant. Rata minimă urmează să fie de 0,01% pentru instrumentele financiare derivate şi de 0,1% pentru toate celelalte tranzacţii, inclusiv cumpărarea de acţiuni şi obligaţiuni. Ţările participante sunt libere să aplice o rată mai mare.

Taxa nu se va aplica activităţilor financiare curente efectuate de cetăţeni şi întreprinderi, cum ar fi încheierea unei poliţe de asigurare, contractarea unui împrumut, cumpărături efectuate cu cardul de credit şi credite pentru întreprinderi.

Se estimează că această taxă va genera un venit anual de 30-35 de miliarde de euro, din care o parte ar putea merge la bugetul UE. Contribuţia fiecărei ţări participante va fi redusă proporţional.

Restul venitului generat de prelevarea acestei taxe va merge la bugetele de stat, urmând a fi utilizat la fel ca şi celelalte venituri fiscale (de exemplu, pentru a reduce dobânda sau pe

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii intră miercuri în minivacanța de 1 Mai. Când reîncep cursurile

Gandul acum o ora
Elevii din toată țara se pregătesc să intre, începând de miercuri, într-o minivacanță de patru zile, prilejuită de sărbătoarea zilei de 1 Mai. Aceștia vor reveni în bănci luni, 5 mai, după o scurtă pauză binevenită în contextul finalului de an școla

MAE Atenționare de călătorie pentru Bulgaria. Timp mare de așteptare la trecerea pe Podul Dunărea Ruse-Giurgiu

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care intenționează să călătorească în Bulgaria sau să tranziteze acest teritoriu către Grecia sau Turcia că miercuri, 30 aprilie 2025, în intervalul orar 08:00-17:00, autoritățile bulgare vor

„Anul Nou care n-a fost”, cel mai premiat film la Gala Gopo ediția 2025

G4Media acum 2 ore
Filmul „Anul Nou care n-a fost”, în regia lui Bogdan Mureşanu, a primit Trofeul Gopo pentru cel mai bun film de lungmetraj, la cea de a XIX-a ediţie a Galei Premiilor Gopo, care s-a desfăşurat, marţi seara, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din

46 de angajaţi ai Regiei de Transport Public Braşov, vizaţi într-un dosar de furt / Zeci de percheziţii au loc la sediul RATBv

G4Media acum 19 minute
Procurorii şi poliţiştii braşoveni fac, miercuri, zeci de percheziţii într-un dosar în care sunt vizaţi angajaţi ai Regiei de Transport Public Braşov (RATBv) suspectaţi de furt. Descinderile au loc la domiciliile unora dintre salariaţii Regiei, dar

Sara, soția premierului israelian Benjamin NETANYAHU, surprinsă la microfon: „Mai puțin de 24 de ostatici sunt în viață în Gaza”

Gandul acum 22 minute
Într-un moment care a stârnit imediat controverse, Sara Netanyahu, soția premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fost surprinsă la microfon sugerând că „mai puțin” de 24 de ostatici ar mai fi în viață în Fâșia Gaza. Remarca, rostită în timp ce s

Donald Trump spune că i-ar plăcea să fie următorul papă: „Ar fi alegerea mea numărul unu”

Libertatea acum 5 ore
Donald Trump a glumit marţi spunând că i-ar plăcea să fie el următorul papă, răspunzând întrebărilor adresate de jurnalişti înainte de a se îndrepta spre Michigan pentru un miting menit să marcheze cea de-a 100-a sa zi în funcţie. Preşedintele ameri

Incendiu la un hotel din India: Cel puțin 14 decese printre care și copii

Mediafax acum o ora
Două persoane au fost, de asemenea, grav rănite în incendiul care a izbucnit marți noaptea la Hotelul Rituraj din orașul Kolkata. Incendiul este acum sub control, dar autoritățile spun că încă desfășoară operațiunile de salvare. Poliția a înființat

Circulaţia pe Podul Ruse-Giurgiu, oprită temporar înainte de minivacanţa de 1 Mai. Ce alte metode de trecere a frontierei există

Mediafax acum 2 ore
Atenţionare de călătorie „Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Bulgaria sau să tranziteze acest teritoriu către Grecia sau Turcia că miercuri, 30 aprilie 2025, în intervalul orar 08:00-17:00

Curtea de Apel Ploieşti judecă azi alte cereri de desființare a deciziei CCR privind anularea alegerilor prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Complete de judecată din cadrul Curţii de Apel Ploieşti sunt aşteptate să judece, miercuri, alte două dosare în s-a solicitat suspendarea şi anularea hotărârea din decembrie 2024 a Curții Constituţionale a României (CCR), prin care alegerile prezide

Ursula von der Leyen îl critică pe Trump: Noi nu ne pedepsim vecinii / ”Milioane de cetăţeni se vor confrunta cu note de plată mai mari la cumpărături”

G4Media acum 3 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a atacat marţi pe Donald Trump într-un discurs care a scos la iveală antagonismul transatlantic tot mai mare, relatează News.ro, care citează POLITICO. Urmărește cele mai noi producții video G4Me

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/23°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

15°/26°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/24°
joi

13°/23°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/26°
Constanta
acum

15°
mie.

4°/19°
joi

11°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

7°/22°
joi

11°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
mie.

7°/24°
joi

12°/24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°