Marea problemă cu ungurii de la noi din ţară sau din Ungaria şi cu pretenţiile lor teritoriale ori legate de autonomie este că, de fapt, nu există cu adevărat nicio problemă. Dar ne place uneori să ne creăm o problemă din asta. Mai ales politicienilor - fie ei români, fie maghiari de pe meleagurile noastre ori de la Budapesta.

Aşa-numitul steag al Ţinutului Secuiesc reprezintă o astfel de problemă. Iniţiată de autorităţile locale de prin Harghita şi Covasna, cultivată de presă şi amplificată de politicienii de la Budapesta şi de cei de la Bucureşti, problema drapelului secuiesc consumă nervi şi energie ce ar putea folosi unor cauze mult mai bune.

Ca să spunem lucrurilor pe nume, în general politicienilor şi mai ales oamenilor simpli din Ungaria le pasă de maghiarii din România cam la fel de mult pe cât ne pasă nouă de moldovenii de peste Prut ori de românii din Serbia sau Ucraina. Adică mult prea puţin spre deloc. Pare că ne agităm pentru ei, că ne interesează soarta lor, dar hai să fim serioşi: ne cam doare în cot de ei, asta atunci când nu ne credem oricum superiori lor. Cam la fel stau lucrurile şi cu dragostea ungurilor de peste graniţă faţă de ungurii de pe la noi. Sunt conştienţi de asta şi maghiarii din Ardeal, aşa cum simt asta şi moldovenii de peste Prut. De aceea, orice demers politic de la Budapesta trebuie privit fie ca un exerciţiu de imagine al politicienilor ungari faţă de propriii alegători, fie ca o simplă acţiune electorală de atragere a maghiarilor din România în alegerile din Ungaria. Asta ţinând cont că sute de mii de maghiari de la noi au primit cetăţenie din partea Ungariei, aşa cum le acordăm şi noi moldovenilor, iar partidul de guvernământ din ţara vecină este direct interesat în a le câştiga voturile acestora, ce pot fi decisive în tranşarea alegerilor de anul viitor.

Revenind la problema cu steagul secu