Autoritatea pentru Investiţii din Abu Dhabi este aproape de achiziţia a 42 de hoteluri operate de "Marriott International" Inc. din SUA, aflate în proprietatea "Royal Bank of Scotland Group" Plc (RBS), spun surse apropiate situaţiei, conform Bloomberg.
Fondul suveran (ADIA) este ofertant preferat încă din vara anului trecut pentru portofoliul de hoteluri, care include unităţi din Londra şi Edinburgh, potrivit surselor.
ADIA ar putea plăti 640 de milioane de lire sterline (992 de milioane de dolari) pentru cumpărarea hotelurilor, care au fost preluate de RBS după ce mai mulţi debitori nu şi-au mai putut plăti creditele.
Oficialii părţilor mai sus amintite nu au făcut vreo declaraţie cu privire la o eventuală tranzacţie.
Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite (EAU), controlează resurse de petrol dovedite reprezentând 7% din totalul de la nivel global şi vrea să-şi diversifice investiţiile. ADIA, entitate care nu investeşte în EAU sau în Golful Arab, avea active evaluate la 328 miliarde dolari la finele lui 2008, potrivit celor mai recente date ale Consiliului pentru Relaţii Străine din New York.
ALINA VASIESCU Autoritatea pentru Investiţii din Abu Dhabi este aproape de achiziţia a 42 de hoteluri operate de "Marriott International" Inc. din SUA, aflate în proprietatea "Royal Bank of Scotland Group" Plc (RBS), spun surse apropiate situaţiei, conform Bloomberg.
Fondul suveran (ADIA) este ofertant preferat încă din vara anului trecut pentru portofoliul de hoteluri, care include unităţi din Londra şi Edinburgh, potrivit surselor.
ADIA ar putea plăti 640 de milioane de lire sterline (992 de milioane de dolari) pentru cumpărarea hotelurilor, care au fost preluate de RBS după ce mai mulţi debitori nu şi-au mai putut plăti creditele.
Oficialii părţilor mai sus amintite nu au făcut vreo declaraţie cu privire la o eventuală tran