Sala Mare a sediului PNL Constanța a găzduit sâmbătă, 16 februarie a.c., lansarea cărților intitulate „Perspective liberale” de Aurelian Slavu și „Clubul Naţional Liberal antologie 2010-2012”, lucrare ce cuprinde mai multe texte ale tinerilor liberali care au scris pentru redacţia Clubului Naţional Liberal, un demers online iniţiat cu scopul de a cerceta, dezbate şi analiza ansamblul de idei conţinute în gândirea şi doctrina liberală.
În deschiderea evenimentului a luat cuvântul prof.univ.dr. Marian Cojoc, care a remarcat faptul că „suntem în fața unui act de curaj, într-o lume a semi-dezbaterilor științifice. Cred că tinerii, când au purces în acest demers au avut în vedere două componente în care se regăsesc deopotrivă și tinerii, și venerabilii liberali: a face politică liberală și a reflecta asupra valorilor liberale autentice ale timpului. Din punctul meu de vedere, multe, dacă nu majoritatea abordărilor teoretice liberale de ieri și de azi ar trebui să pornească de la ceea ce I.G.Duca, numea cele patru coloane care susțin templul doctrinei liberale: ordinea, democrația, naționalismul și armonia socială. Toate aceste concepte sunt fundamentale, sunt gândite, se regăsesc volens-nolens în cele două volume prezentate azi, aici”.
Printre cei care au încântat auditoriul cu discursuri despre gândirea și doctrina liberală s-au numărat Tudor Mihăescu, Daniel Gheorghe, Tudor Ioan Turcu, Aurelian Slavu, Alexandru Vîlvoi și Andrei Galiţă, aceștia fiind membri ai Clubului Național Liberal.
La manifestarea tinerilor liberali constănțeni au luat parte președintele PNL Constanţăa, deputatul Gheorghe Dragomir, vicepreședintele PNL Constanța, Ovidiu Cupșa, consilierul local Radu Bogdan Matei, Raluca Trandafir, membru al BPT al Organizației Femeilor Liberale și președintele organizației municipale a TNL Constanța, Alexandru Gheorghiu.
Cele două lucrăr