Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Poluare cu ţiţei la marginea Focşaniului

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 19 februarie 2013 ·

O conductă de ţiţei aparţinând firmei Conpet Ploieşti s-a spart ieri, pe un teren situat între cele două hypermaket-uri de pe şoseaua de centură, Dedeman şi Carrefour. În urma defecţiunii, aproximativ 300 de litri de ţiţei s-au scurs pe terenul din zonă. Comisarii Gărzii de Mediu au obligat poluatorul să aducă la stadiu iniţial solul în zona în care s-a scurs combustibilul şi îl vor sancţiona cu amendă. Este pentru a treia oară, în ultima săptămână, când conducta care aparţine acestei societăţi se sparge. Săptămâna trecută, aceasta s-a spart pentru prima dată, în zona Metale Internaţional. Sâmbătă aceasta s-a spart pentru a doua oară, în zona magazinului Carrefour, iar ieri, acesta s-a defectat pentru a treia oară.

Ieri după amiază, în ciuda săpăturilor făcute de reprezentaţii firmei Conpet, aceştia nu au găsit spărtura din coloană. „Le revine obligaţia de a aduce solul la stadiul iniţial, înainte de poluare. Este pentru a treia oară când se întâmplă acest lucru. Mâine (astăzi-n.r) vom avea o întâlnire cu reprezentatul zonal al acestei firma pentru a încheia procesul verbal pentru sancţiunile acordate”, ne-a declarat Petrică Niţu, comisar şef al Gărzii de Mediu.

Ieri, în zonă se simţea un miros puternic de ţiţei pe care reprezentanţii Conpet încercau să-l neutralizeze. Conductele care traversează oraşul fac legătura între Ploieşti şi Oneşti, unde ţiţeiul este prelucrat. Zonele în care au loc astfel de defecţiuni sunt păzite de către jandarmi. În astfel de situaţii există, pe lângă pericolul de explozie, şi posibilitatea ca hoţii să fure ţiţei care se scurge din aceste ţevi. Paza este asigurată în baza unui contract între reprezentanţii firmei care deţine conductele şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi.

O conductă de ţiţei aparţinând firmei Conpet Ploieşti s-a spart ieri, pe un teren situat între cele două hypermake

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 11 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 8 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 13 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 7 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 12 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°