Un membru MISA, Costea Cornel, a declarat astazi în faţa completului Tribunalului Cluj, împuternicit cu judecarea procesului de trafic de persoane, în care este implicat Gregorian Bivolaru, alături de locotenenţii din MISA, că are pretenţii în valoare de 666.666 euro, pentru perioada în care a fost înregimentat în ashramurile din Bucureşti. El spune că ajunseseră sclavi care munceau fără bani, în diverse locaţii din oraş, pentru bunăstarea şefilor MISA. Aceasta în locul integrării spirituale.
“Ne lua tot ce putea din forţa noastră, energia. Spuneau: cu cât dai mai mult, cu atât iei mai mult de la mine. Munceam până nu mai puteam. Când se împărţea roadele muncii nu mai participam. Am muncit foarte mult la o vilă din sectorul 1. Când a fost gata vila, normal trebuia să fie vândută şi roadele să fie împărţite. Vila a rămas în proprietatea unui mahăr”, a început martorul să povestească.
Trimise în Japonia
“Fetele mergeau în Japonia de bună voie şi trimiteau bani în ţară. Se duceau de câte două ori pe an. Pe cele care erau minore nu cred că le lăsa să meargă în străinătate. Minorele le folosea el. Nu erau obligate să joace în filme, dar ele voiau, se înghesuiau. Erau foarte multe care îşi doreau cu ardoare să facă dragoste cu Grig. La Obor 2 era o cameră pentru fetele care îl aşteptau pe Grig să facă dragoste. Aveau nişte avantaje, fără să lucreze, două săptămâni, primeau mâncare foarte bună şi multe alimente din astea exotice. Aşteptau să se facă loc. Aşa plăteau. Făceau dragoste. De câte ori avea chef, dar asta e, că nu prea avea chef”, continuă el.
Yoghinii înnebuneau şi făceau cancer
“Mulţi yoghini au înnebunit ori s-au îmbolnăvit de cancer. Culmea ironiei, pentru că el avea nişte teorii împotriva cancerului, el vindeca orice tip de cancer. Distrugerea familiei era o consecinţă colaterală. Era inevitabil. Era ac