Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sulfina Barbu îl susţine pe Blaga la şefia PDL. Ce spune de candidatura Elenei Udrea

Publicat in Romania TV, luni 18 februarie 2013 ·

Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu a declarat, duminică seară, pentru Agerpres, că îl susţine pe Vasile Blaga la preşedinţia partidului, întrebată pe acest subiect la finalul reuniunii de la sediul central al formaţiunii democrat-liberale, la care a participat o parte a BPN, precum şi unii lideri ai organizaţiilor judeţene. "Eu am susţinut moţiunea lui Vasile Blaga şi în 2012, mă număr printre susţinătorii acestei moţiuni, şi având în vedere că nu s-au produs modificări flagrante care să-mi schimbe opinia, merg în continuare ca şi susţinător al domnului Vasile Blaga. Consider că este potrivit ca şi ceea ce avem ca obiective pentru partid", a spus Sulfina Barbu. Vicepreşedintele PDL a precizat că în cadrul întâlnirii de la sediul central al partidului s-a discutat şi despre "intenţia anunţată a domnului Vasile Blaga de a candida". "Dânsul le-a spus colegilor principalele obiective pe care şi le propune, dar urmează să prezinte şi moţiunea. Au fost invitaţi toţi colegii care au dorit să participe şi înţeleg că nu au fost colegi care nu ar fi fost invitaţi", a declarat liderul democrat-liberal. Sulfina Barbu a precizat că în acelaşi context s-a discutat şi despre şi despre "posibila candidatură sau anunţata candidatură" a Elenei Udrea. "Sigur că este libertatea domniei sale să candideze", a adăugat Barbu. Vicepreşedintele democrat-liberal a precizat că la reuniune s-a discutat şi despre poziţionarea şefului statului vizavi de PDL. "Sigur că toată lumea a fost de acord că are dreptul să aibă o opţiune. Faptul că domnia sa a spus că nu mai are niciun obiectiv politic cu PDL-ul, putem să înţelegem că dânsul şi-a făcut nişte lucruri importante de reformă în care nu mai poate fi sprijinit de Partidul Democrat Liberal deoarece nu mai suntem la guvernare. Dar a fost un regret al colegilor exprimat pentru că totuşi partidul l-a susţinut în toate bătăliile electorale şi din

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum o ora
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 26 minute
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Surse: Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de un sistem de apărare antiaeriană rusesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în data de 25 decembrie în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta, scrie Agerpres. Un avio

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, odată în judeţul Alba

News.ro acum 18 minute
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, odată în judeţul Alba şi odată în judeţul Sibiu. ”La data

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 3 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 2 ore
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 2 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Atac sângeros la Nikopol. Cel puțin opt persoane au fost rănite

Adevarul acum 2 ore
Cel puţin opt persoane au fost rănite într-un atac rusesc asupra oraşului Nikopol din sudul Ucrainei, au raportat joi autoritățile.

Iordania spune că 18.000 de sirieni s-au întors în ţara lor după căderea lui Assad

G4Media acum 2 ore
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, conform agenției de știri AFP, citată de Agerpres. „Aproximativ 18.000 de si

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°