Sindicatele conduse de Marin Condescu au pierdut miliardele ce veneau de la Complexul Energetic Oltenia prin cota de 6,5-7,4 la mie din fondul de salarii, însă nu se ştie dacă de acelaşi tratament are parte şi Asociaţia Profesională Patronală Minieră - Patromin, condusă de Gavril Baican. Patromin primeşte cam 80.000 de lei pe an de la complex, a spus Baican.
Liderii de sindicat nu au mai rămas cu multe facilităţi, judecând după prevederile noului Contract Colectiv de Muncă (CCM) aflat spre avizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj. Mai mult, sindicaliştii care sunt inspectori sociali au un salariu asigurat, însă liderii ieşiţi din producţie sunt plătiţi de sindicate. Dar, în timp ce sindicatele au pierdut cota de finanţare, Patromin ar putea să primească în continuare. Dar pentru ce?, se întreabă unii lideri de sindicat.
38 de lideri plătiţi de companie, Condescu de sindicate
Secţiunea 5 din Contractul Colectiv de Muncă pune la punct obligaţiile şi drepturile sindicatelor ca organizaţii profesionale ale salariaţilor.
Administraţia CEO va asigura organizaţiilor reprezentative spaţiul din proprietatea societăţii, mobilier, aparatură, telefon, fax, copiator, tehnică de calcul. În continuare, deplasarea salariaţilor cu responsabilităţi in domeniul protecţiei sociale va fi decontată de către administraţie. Un alt articol spune că: „Nu vor fi asigurate mijloace de transport la acţiuni cu caracter revendicativ“.
Sindicaliştii salariaţilor din Complexul Energetic Oltenia pot beneficia de până la 5 zile libere plătite pe lună pentru desfăşurarea activităţilor sindicale, iar numărul total de zile libere plătite este de 20 zile medie lunară/500 salariaţi calculat proporţional cu numărul de salariaţi programat pentru fiecare subunitate.
În Complexul Energetic Oltenia există un număr de 38 de inspectori sociali, care sunt puşi în