La Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice locuiesc 17 bătrâni. Aceștia beneficiază de condițiile unui hotel, fără să plătească nicio taxă.
De cum deschizi ușa te întâmpină o atmosferă calmă și tihnită. Înăuntru e cald și plăcut, o mulțime de ghivece cu flori înveselesc atmosfera, iar pe canapelele confortabile ale holului, o bătrânică se uită liniștită la televizor. Nu e prea multă agitație, e încă devreme și cei mai mulți dintre bătrânii care viețuiesc la “Casa bunicilor” își fac de lucru prin camere. Dacă n-ai ști că te afli la un centru de rezidență pentru bătrâni ai putea crede foarte ușor că ai nimerit la un hotel cu multe stele: camere cochete, pe ușa cărora nu este scris doar numărul, ci și numele celui care locuiește acolo; paturi cu lenjerie în culori vesele, televizor modern, baie proprie. Fiecare cameră are unul sau cel mult doi locatari.
Când a venit la centru, Eugenia Lazăr (foto) și-a adus de acasă câteva haine și toate amintirile. Pe noptiera de lângă pat, lângă vaza cu flori, are fotografia celui mai mic dintre băieți. E departe, tocmai în Franța, cu soția și copiii. Asta nu o împiedică, însă, pe mătușa Eugenia, atunci când i se face foarte dor de ei, să le vorbească așa cum ar face dacă ar fi acolo.
Eugenia Lazăr are 78 de ani și a venit la centru pentru că nu mai suporta singurătatea. “Am trei copii, am nepoți și strănepoți, dar nici unul dintre copii nu stătea cu mine. Fiecare are casa lui, familia lui, problemele lui. Cei doi copii care stau în oraș veneau la mine de câteva ori pe săptămână, dar, în cea mai mare parte a timpului, stăteam singură. Singurătatea te omoară, gândul că poți să adormi și să nu te mai trezești, fără să știe nimeni, este mult mai greu de îndurat decât lipsurile materiale”, spune mătușa Eugenia.
Spune că nu regretă nicio clipă hotărârea de a veni la centru. Pentru prima dată, în
