Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO-VIDEO Prospecţiunile pentru gaze le dărâmă casele sătenilor din Fitioneşti

Publicat in Adevarul, luni 18 februarie 2013 ·

O firmă care a amplasat o sondă de prospecţiuni la Fitioneşti dă de furcă localnicilor. Oamenii se plâng că au parte de zgomote şi trepidaţii, că pereţii caselor le-au crăpat, iar fântânile seacă. Drept despăgubire, firma le-a dat câte o butelie, însă acest lucru nu-i mulţumeşte.

Le dărâma casele, dar le dau butelii. Asta spun mai mulţi locuitori din comuna Fitioneşti despre situaţia ivită în urmă cu un an, când o firmă a amplasat o sondă de prospecţiuni lângă casele lor, în centrul comunei.

Mai mult, aceştia se plâng că, pe lângă zgomote şi trepidaţii, care se produc zi şi noapte, au căpătat şi dureri de cap iar fântânile le-au secat. Autorităţile locale dau însă asigurări că oamenii vor fi despăgubiţi pentru daunele produse şi că sănătatea lor nu este în pericol.

„Cad pereţii, de la trepidaţii crapă gresia pe jos. Nu am avut în zonă aşa ceva până acum. Au zis că o să fim despăgubiţi pentru probleme pe care le avem. Ne-a dat o butelie până acum”, spune proprietara unui magazin din Fitioneşti.

Sătenii spun că de un an de zile, de când sonda a fost amplasată în apropierea caselor, nu mai au linişte din cauza zgomotelor constante. Nu sunt mulţumiţi cu ce le-a dat firma ca despăgubiri, câte o butelie pentru fiecare casă afectată, şi vor ca firma să plece din comună.

„Casa mea de când am făcut-o, de 50 de ani, nu mi-a crăpat, iar acum e plină de crăpături. Este un vuiet tot timpul, care deranjează”, spune localnica Măriuţa Chirilă. „Este foarte rău. Se aude zgomot toată noaptea şi ar trebui să plece să ne lase liniştiţi că e poluare mare”, spune o altă localnică.

Unul dintre consilierii locali spune că s-a interesat la specialişti şi a aflat că poluarea este mare şi că a iniţiat o hotărâre de consiliu local prin care cere explicaţii.

”Ei au aşezat sonda la 40 de metri de locuinţe. Am înţeles de la anumiţi specialişti că vor fi el

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 2 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Măsurile PSD de susținere a agriculturii fac din România lider european

Adevarul acum 2 ore
Politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu de a investi masiv în susținerea economiei românești continuă să producă efecte în sectorul agricol. Cu două luni înainte de finalul anului comercial 2023/2024, România domină piața europeană a exportur

Ucraina acuză Rusia că a lansat peste o sută de rachete şi drone

News.ro acum 2 ore
Rusia a tras peste o sută de rachete şi drone asupra infrastructurii energetice din Ucraina în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, au declarat sâmbătă oficiali ucraineni. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, "inamicul a lansat 53 de rachete de dif

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 22 minute
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum 2 ore
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 2 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum o ora
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Kaufland retrage de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes

Ziua Constanta acum o ora
Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes. Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia ex

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°