Juriul celui mai mare festival de film din lume dedicat publicului a acordat, sambata seara, Ursul de Aur filmului romanesc „Pozitia copilului”, in regia lui Calin Peter Netzer.
Alaturi de personajele principale, Bogdan Dumitrache si Luminita Gheorghiu, din distributie mai fac parte: Natasa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adriana Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Branescu si botosaneanul Vlad Ivanov. „Pozitia copilului” este al treilea lungmetraj al lui Calin Peter Netzer, dupa „Maria”, realizat in 2003 si „Medalia de onoare”, 2010. Pentru filmul sau de debut „Maria”, regizorul a castigat premiul special al juriului la Festivalul de Film de la Locarno.
Nascut in 25 iunie 1969 la Botosani, Vlad Ivanov provine dintr-o familie de lipoveni. Actorul a absolvit in 1995 Academia de Teatru si Film, sectia Actorie, clasa Prof. Sanda Manu. Printre cele mai importante roluri pe care le-a jucat in teatru s-au numarat, in ultimii ani, Ivanov in „Ivanov” de Cehov, Samoilenko in „Duelul” de Cehov, Ivan Ivanovici in „Elizaveta Bam” de Harms, Covielle in „Burghezul gentilom” de Moliere, Trahanache in „O scrisoare pierduta” de Caragiale.
Vlad Ivanov a jucat in 24 de filme, productii romanesti sau straine, facand roluri memorabile in pelicule precum „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, „Amintiri din Epoca de Aur”, „Politist, adjectiv”, „Concertul”, „Principii de viata”.
In regia lui Serghei Loznitsa, a jucat in filmele „My Joy”, in competitia oficiala la Cannes, si „In the fog”, in competitia oficiala la Cannes, premiul FIPRESCI. In 2013 urmeaza sa il vedem din nou pe ecrane, in productia hollywoodiana „Snowpiercer”, regia Bong Joon Ho. Presedintele Romaniei i-a acordat, in 2005, Medalia pentru Merit Cultural. (Petronela Rotariu) Juriul celui mai mare festival de film din lume dedicat publicului a acordat, sambata seara, Ursul de Aur filmului romanesc „Pozit