Le-a dat peste nas celor care se îndoiau de talentul ei şi cârcoteau de zor! Iulia Albu (31 de ani) se mândreşte cu o performanţă greu de egalat. Deşi e în primul an la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Bucureşti, ea a bifat deja prima apariţie pe site-ul unei reviste considerată „biblia modei", şi anume Vogue!
Aşadar, pe varianta online a celebrei reviste în varianta italiană, numele Iuliei Albu tronează la loc de cinste.
„Este adevărat. Pe site-ul Vogue din Italia veţi regăsi, într-un pictorial, câteva piese sub semnătura mea. Este vorba despre o piesă din seria «branch» şi alte câteva deja promovate în ţară. Pictorialul e un efort de echipă şi suntem extrem de încântaţi că aceste cadre au fost selectate de către cei de la Vogue. Este pentru prima dată când numele meu apare în acest context, ceea ce nu poate decât să mă flateze şi să-mi arate, încă o dată, că sunt pe drumul corect", a declarat Iulia, în exclusivitate pentru Click!
Iulia Albu a fost consilier pentru o şedinţă foto din revista Vogue
Între timp, ea continuă să fie unul dintre numele intens curtate de brandurile de lux. Mai nou, a devenit Brand Ambassador pentru FILOFAX, un brand de organisere de lux. O singură agendă de acest fel costă 1.000 de lei.