Una dintre cele mai active si performante institutii de cultura din Iasi, Teatrul pentru Copii si Tineret, va avea o noua organigrama, ce va fi avizata intr-o sedinta a Consiliului Judetean (CJ). "Noua organigrama si Statul de Functii este necesara deoarece urmeaza o perioada cu o activitate in cadrul Teatrului Luceafarul, cresterea numarului de spectacole si refaceri. Precizam ca, toate modificarile mai sus mentionate s-au facut fara suplimentarea numarului de posturi din Statul de Functii", arata reprezentantii institutiei. Practic, noile posturi vizeaza personalul tehnic ce-si deruleaza activitatea la Compartimentul artistic. Pe de alta parte, trebuie mentionat si faptul ca teatrul gazduieste, de la inceputul acestei luni, si o parte din activitatea artistica si de spectacole a Filarmonicii de Stat Moldova. De asemenea, anul acesta, la Teatrul Luceafarul se vor desfasura Festivalul concurs al trupelor din scolile si liceele judetului si orasului Iasi - editia a VII-a, intre 20 si 21 martie, o serie de premiere artistice dintre care prima, pe 3 martie este "Fram, ursul polar", dupa Cezar Petrescu si în viziunea regizorala a lui Constantin Brehnescu urmand ca in ultima parte a anului sa se deruleze a VI-a editie a Festivalului International de Teatru pentru Publicul Tanar (FITPT).
Una dintre cele mai active si performante institutii de cultura din Iasi, Teatrul pentru Copii si Tineret, va avea o noua organigrama, ce va fi avizata intr-o sedinta a Consiliului Judetean (CJ). "Noua organigrama si Statul de Functii este necesara deoarece urmeaza o perioada cu o activitate in cadrul Teatrului Luceafarul, cresterea numarului de spectacole si refaceri. Precizam ca, toate modificarile mai sus mentionate s-au facut fara suplimentarea numarului de posturi din Statul de Functii", arata reprezentantii institutiei. Practic, noile posturi vizeaza personalul tehnic ce-si de