Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Colţ Alb”, universul mai multor perechi de fraţi, provenind din familii sărace, dezorganizate

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 18 februarie 2013 ·

O şansă pentru copiii care provin din familii sărace, dezorganizate, copii orfani, traumatizaţi, este Casa de tip familial „Colţ Alb”, din cadrul Protecţiei Copilului Suceava, universul mai multor perechi de fraţi, care şi-au unit destinele într-un loc neutru, dar care le oferă siguranţă, echilibru şi dreptul la educaţie.

16 minori, cu vârste cuprinse între 2 ani şi 4 luni şi 18 ani, sunt internaţi în acest centru social, unde, pe lângă cazare, masă, toţi copiii urmează o formă de învăţământ, sunt consiliaţi psihologic şi pregătiţi pentru viaţă, pentru perioada când nu vor mai fi sub „umbrela” statului.

Au putut să-şi exprime emoţiile în mod pozitiv

În cei zece ani de când funcţionează „Colţ Alb”, au fost „salvaţi” peste 20 de copii şi tineri, cu poveşti tulburătoare, care au luptat mereu cu lipsurile, dar care, prin artele frumoase, prin pasiunile lor, au reuşit să îşi dezvolte mai mult stima de sine, sensibilitatea estetică şi să devină nişte exemple pentru semenii lor. Este vorba de tineri care acum studiază medicina (Alin, Elvis), cibernetica (Ionuţ), pictura sacră (Andreea) sau designul vestimentar (Cristina), la facultăţi prestigioase din ţară, la învăţământ fără taxă. Talentul în pictură, sculptură, sport, muzică le-a dat acestor copii, la vremea când au intrat în sistemul de protecţie socială, o deschidere mai mare spre activităţile culturale, creative, prin care au putut să-şi exprime emoţiile în mod pozitiv, fără să se întoarcă mereu în trecutul nu foarte uşor.

Ajutaţi să învingă greutăţile vieţii

Şefa Casei de tip familial „Colţ Alb”, Lucia Ştefan, ne-a spus că, din luna septembrie a anului trecut şi până acum, trei copii au fost reintegraţi în familiile naturale. Acesta este şi scopul centrului, ne-a explicat ea, „copiii să stea la noi o perioadă, până ce problemele din familiile lor vor fi rezolvate şi v

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 59 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 33 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°