Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expoziţii şi teatru la “Criosfera 2013”

Publicat in Ceahlaul, luni 18 februarie 2013 ·

Astăzi, la Casa de cultură a sindicatelor Piatra Neamţ debutează o manifestare naţională, aflată la prima ediţie, şi care se vrea a deveni, în opinia organizatorului – Universitatea Populară “Emil Racoviţă”, instituţie cultural-stiinţifică a Casei de Cultură Piatra Neamţ – un nou brand al municipiului Piatra Neamţ. În primele zile ale manifestării vor avea loc spectacole de teatru, expoziţii, vor rula filme tematice (majoritatea dintre ele fiind în premieră absolută în România), întâlniri cu personalităţi de excepţie din domeniu, cercetători, mari exploratori ai gheţurilor veşnice, iar simpozionul va avea loc în zilele de vineri şi sâmbătă, urmând ca ultima zi, duminică, să fie dedicată unei ieşiri în parcurile naţionale Ceahlău şi Hăşmaş-Cheile Bicazului. Secţiunea de referate şi comunicări ştiinţifice având ca subiect Criosfera va fi dedicată cercetătorilor şi exploratorilor aflaţi la început de carieră. În cadrul simpozionului vor fi proiecţii de filme documentare, filme de animaţie şi filme artistice, proiecţii de diaporamă, expoziţii tematice de artă fotografică şi arte plastice, serbările zăpezii. La această ediţie vor participa reprezentaţi de marcă ai mediului academic, cercetători şi exploratori români, precum şi invitaţi din Rusia, Austria, Eleveţia, Bulgaria, Polonia. Manifestarea va cuprinde mai multe evenimente conexe destinate publicului larg, care se vor desfăşura simultan sau succesiv în perioada 18 – 25 februarie 2013. Astăzi, de la ora 14, va avea loc vernisajul expoziţiei “Cărţile zăpezilor” – ce cuprinde beletristică şi literatură ştiinţifică având ca subiect lumea, iar de la ora 17, Clubul “Pinnochio” din Piatra Neamţ va oferi un spectacol de teatru cu piesele “Fetiţa cu chibrituri” şi “Crăiasa zăpezilor”. La ambele manifestări, intrarea este liberă. Mâine, de la ora 10, are loc vernisajul expoziţiei de desene “Primii paşi în criosferă”, iar de l

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul președinte Ion Iliescu, mesaj pentru angajații SPP de ziua lor: „Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți”

Adevarul acum o ora
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis miercuri, 7 mai, un mesaj cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum 4 ore
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum o ora
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, la şedinţa CNS Cartel Alfa: România are nevoie de soluţii, nu de ameninţări. De construcţie, nu de tensiune socială. Directiva europeană privind salariile minime adecvate oferă tocmai un astfel de cadru

News.ro acum 21 minute
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, a transmis miercuri, la şedinţa CNS Cartel Alfa, că România are nevoie de soluţii, nu de ameninţări, de construcţie, nu de tensiune socială iar Directiva europeană privind salariile minime adecvate oferă tocmai

Siegfried Mureșan: PE a votat raportul privind prioritățile pentru viitorul buget multianual

Mediafax acum 48 minute
„În documentul adoptat, am propus o creștere adecvată a bugetului multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034, având în vedere noile priorități, precum apărarea și întărirea economiei, dar fără a afecta domenii tradiționale, precum agri

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum 3 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Conclavul pentru alegerea noului Papă începe astăzi, 7 mai 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Formula istorică în limba latină care marchează închiderea Capelei Sixtine - 'Extra omnes' - va fi pronunțată de maestrul celebrărilor liturgice pontificale în 7 mai, ziua de începere a Conclavului. Data a fost stabilită în 28 aprilie, de cei aproxi

10 firme de ride-sharing au prejudiciat bugetul cu peste 51 milioane de lei prin neplata impozitelor şi contribuţiilor

G4Media acum o ora
Inspectorii antifraudă au identificat 10 societăţi care activează pe piaţa transportului alternativ de persoane şi care au cauzat bugetului de stat un prejudiciu total de peste 51,7 milioane de lei prin neplata impozitelor, contribuţiilor sociale şi

“EXCLUSIV DINAMO”, de la ora 17.00. Dinamo trebuie să cumpere un jucător pentru a-i face pe plac lui Gigi Becali!

Cancan acum o ora
“Exclusiv Dinamo”, ediție nouă astăzi, de la 17.00. Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu informații despre negocierile secrete cu Gigi Becali. Dinamo e nevoită să cumpere urgent un jucător! Discutăm despre un salariu faraonic pe care îl pri

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

24°
mie.

14°/24°
joi

12°/15°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

8°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°