Un buzoian n-o să uite toată viaţa sa călăoria cu trenul pe care a avut-o în acest weekend. Sâmbătă noapte, între staţiile Focşani şi Râmnicu Sărat, un necunoscut s-a apropiat de el pe culoar şi i-a furat telefonul mobil. Când a încercat să-şi recupereze mobilul, a fost luat la înjurături şi ameninţat cu bătaia de tâlhar.
Victima a solicitat ajutorul şefului de tren, însă bărbatul nu s-a speriat nici de angajatul CFR: tâlharul l-a împins pe acesta iar apoi a reuşit să fugă. Individul a sărit din tren, din mers, în apropierea staţiei Râmnicu Sărat.
Poliţiştii buzoieni, în colaborare cu cei de la Transporturi Feroviare Focşani, l-au identificat pe agresor şi au pornit în căurtarea acestuia. Bărbatul, de 31 de ani, din oraşul Bacău, a fost prins la scurt timp pe raza oraşului Ramnicu Sărat.
Individul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru tâlhărie, iar ieri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Sărat cu propunerea de arestare preventivă. Pentru că l-au considerat pericol public, magistraţii au decis să-l trimită pe bărbat după gratii, cel puţin pentru 29 de zile. Acum, anchetatorii încearcă să stabilească dacă individul a mai comis şi alte tâlhării pe calea ferată.