Consiliul Naţional al Elevilor anunţă că susţine introducerea mai multor ore de sport în programa şcolară. Un argument avansat în acest sens este faptul că, potrivit statisticilor, România ocupă locul al treilea în Europa la capitolul supraponderalitate.
Conform noului plan cadru al Ministerului Educaţiei Naţionale, pus în dezbatere până în data de 19 februarie 2013, elevii din clasele primare, a I-a şi a II-a, vor avea două ore de educaţie fizică, iar elevii claselor de a III-a şi a IV-a vor avea acelaşi număr de ore de sport şi o oră de „Joc şi mişcare“.
„Mişcarea este esenţială pentru dezvoltarea copiilor, iar în România, din păcate, ne confruntăm cu o creştere a numărului de copii supraponderali. Pe lângă faptul că sportul echilibrează funcţionarea întregului organism, acesta are rol în educarea şi disciplinarea copiilor. Introducerea mai multor ore de sport pe săptămână pentru elevii din învăţământul primar este o măsură necesară, însă, pentru ca orele să se desfăşoare în condiţii optime, trebuie investit în bazele sportive din untăţile de învăţământ“, susţine preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, clujeanca Iulia Miron.
Liderii elevilor mai atrag atenţia că unităţile de învăţământ trebuie să deţină baze sportive dotate corespunzător şi spaţii exterioare în perimetrul şcolii pentru ca elevii să facă mişcare în aer liber.
O soluţie în acest sens ar fi atragerea unor surse financiare extrabugetare, care să fie accesate de către unităţile de învăţământ din România, mia zic ei.