Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru startul unui program de peste 20 de milioane de euro de la U.E., Se caută 30.000 de euro pentru FLAG Delta Dunării!

Publicat in Obiectiv Tulcea, luni 18 februarie 2013 ·

Dacă ce era mai greu s-a făcut şi anume aprobarea ghidurilor şi procedurilor de la Autoritatea de Management a Programului Opera­ţional pentru Pescuit (AM POP) pentru startul programului de finanţare aplicat şi câştigat de FLAG Delta Dunării în valoare de peste 20 de milioane de euro, „bagatela” de 30.000 de euro pentru lansarea programului nu se găseşte neam.

Deşi apelul de proiecte urmează să fie lansat chiar în această lună, FLAG nu dispune de suma de 30.000 euro, necesară funcţionării în condiţii decente. Fără aceşti bani, Grupul Local nu va putea angaja personalul care să analizeze dosarele de finan­ţare care vor fi depuse în cadrul sesiunii de finanţare. Cum s-ar spune FLAG a câştigat o maşină super­scum­pă de 20 de milioane de euro şi nu are banii pentru bezina necesară (30.000 euro) să-şi ridice premiul sau cum s-ar spune să o pună în mişcare.

„FLAG-ul îşi desfăşoară în conti­nuare activitatea şi înţeleg că acest colectiv de lucru şi-a făcut datoria, în schimb este într-o pană financiară despre care am discutat. Se pare că totuşi ar fi o oportunitate deşi am unele greutăţi la nivelul consiliului de a înţelege că trebuie să ajutăm acest grup, eu unul vreau, dar nu reuşim să identificăm posibilitatea şi cadrul legal prin care să le asigurăm finan­ţarea de funcţionare de care ei au ne­voie. Dacă alţii au reuşit să identifice cadrul legal, se poate să îl găsim şi noi şi chiar domnul Sorin Zaharcu, reprezentan­tul Consiliului Judeţean în Adunarea Generală a FLAG Delta, a identificat un paragraf în care din contractul de asociere nu reiese clar contribuţia celor angrenaţi în acest parteneriat. În acest caz, am avea posibilitatea de a aloca aceşti bani însă trebuie să consultăm mai multe ierarhii din executiv, departamentele economic, juridic ale Consiliului Judeţean, pentru a primi undă verde. Eu vreau să îi ajut pentru că discutăm despre 20 milioane

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 21 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 31 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 27 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 42 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°